Aquaman 2 a încheiat filmările: când îl vom putea vedea, unde

Aquaman 2 a încheiat filmările: când îl vom putea vedea, unde

Regizorul James Wan a anunțat ultima zi de filmare pentru „Aquaman and the Lost Kingdom”. Această veste a fost marcată de o fotografie, de pe platoul de filmare, în care îi putem vedea pe actorii Jason Momoa și Patrick Wilson.

Wan a regizat primul Aquaman în 2018, filmul reușind să fie un succes, strângând, la vremea respectivă, mai bine de 1,1 miliarde de dolari, la nivel global, din încasări. În acest sequel îl vom vedea, din nou, pe Jason Momoa în rolul personajului principal Aquaman, alter ego-ul lui Arthur Curry. Din distribuție mai fac parte, de asemenea, nume cunoscute ca Patrick Wilson, Amber Heard sau Yahya Abdul-Mateen II, însă și Dolph Lundgren, Temuera Morrison sau Randall Park.

Încă un actor din „Game of Thrones” se alătură distribuției „Aquaman”

Actorul din „Game of Thrones”, Pilou Asbæk, se alătură distribuției într-un rol despre care nu știm prea multe, în acest moment. Totuși, se bănuiește că el ar putea să interpreteze unul dintre personajele negative din acest film.

„Aquaman and the Lost Kingdom” nu pare să vrea să iasă din tiparele primei părți, fiind vorba, și în acest caz, de același tip de aventuri. Aquaman, împreună cu fratele său (interpretat de Wilson), fac echipă pentru a lupta împotriva răului ce amenință planeta.

Între timp, regizorul James Wan se bucură de un alt succes, pe HBO Max, odată cu debutul noii sale producții „Malignant”, ceea ce se poate spune că a reprezentat o gură de aer proaspăt pentru acesta, de vreme ce era obișnuit să regizeze filme cu buget impresioant. El se mai ocupa, de asemenea, și de noua adaptare a „Salem’s Lot” (după romanul scris de Stephen King).

Aquaman 2 va putea fi văzut în cinematografe începând cu data de 16 decembrie 2022. Rămâne de văzut dacă acest sequel se va ridica la succesul primului, de vreme ce așteptările fanilor sunt destul de mari.

Citește și: