09 nov. 2022 | 17:50

Amendă de 2.900 de lei, dacă împrumuți mașina personală: o singură regulă dacă încalci, trebuie să plătești

ACTUALITATE
Amendă de 2.900 de lei, dacă împrumuți mașina personală: o singură regulă dacă încalci, trebuie să plătești

S-au schimbat regulile pentru proprietarii de mașini din țara noastră, fie ei persoane fizice sau juridice. Dacă nu ții cont de noile prevederi, riști o amendă usturătoare, de 2.900 de lei, iar dacă mașina e înregistrată pe firmă, poți fi sancționat cu peste 14.000 de lei. Vorbim în rândurile care urmează despre noile schimbări legislative.

Concret, Parlamentul tocmai a adoptat, decisiv, un proiect de lege care vizează în mod direct proprietarii de mașini din România.

Practic, atât persoanele fizice, cât și firmele, trebuie să știe că, dacă împrumută mașina cuiva, situația nu e deloc simplă, deoarece proprietarul va avea obligația legală ui să transmită informații despre identitatea șoferului către Poliția Locală.

Până acum, reglementările în vigoare vorbeau despre această obligație a proprietarilor de mașini doar în relație cu poliția rutieră, dar acum această obligativitate se referă și la polițiștii locali.

„La solicitarea poliţiei rutiere sau a poliţiei locale, proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice acesteia, în termenul indicat în cuprinsul solicitării, datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice” – acesta este pasajul care schimbă actuala legislație și care se va regăsi în Codul rutier, de acum încolo.

Pentru ce poți fi amendat, legal, cu 2.900 de lei

Trebuie să știi, deci, că dacă poliția rutieră sau cea locală îți solicită informațiile, legea de obligă să le oferi. În caz contrar, amenzile pot fi foarte dure. Vorbim despre o sancțiune de până la 2.900 de lei pentru persoanele fizice care nu se conformează noilor prevederi, în timp ce, pentru firme, sancțiunea urcă și mai mult, până la 14.500 de lei.

„Dacă vor ignora solicitările poliției, indiferent dacă vorbim despre cea locală sau cea rutieră, proprietarii de mașini vor putea primi amenzi din clasa a patra de sancțiuni, adică între nouă și 20 de puncte-amendă. Ținând cont de faptul că punctul-amendă are valoarea de 145 de lei, sancțiunile vor putea ajunge la sume cuprinse între 1.305 și 2.900 de lei. În cazul mașinilor înmatriculate pe numele unei firme, amenzile vor putea ajunge până la 14.500 de lei (clasa a V-a de sancțiuni – între 21 și 100 de puncte-amendă)”, explică avocatnet.ro.

Acestea fiind spuse, nu ignora nicio solicitare venită de la vreuna dintre cele două instituții, fiindcă, din câte observi, acest lucru te poate costa scump!