06 apr. 2022 | 13:55

Amazon sparge miliarde de dolari pe misiunile sale: cum vor ajuta omenirea noii sateliți ai companiei

ACTUALITATE
Amazon sparge miliarde de dolari pe misiunile sale: cum vor ajuta omenirea noii sateliți ai companiei

Amazon are intenția de a cheltui câteva miliarde de dolari bune, în următorii ani, pentru lansarea unor sateliți care să aducă un oarecare aport, în ceea ce privește evoluția mondială a tehnologiei, în viitorul apropiat.

Mai exact, gigantul intenționează să lanseze, în următorii ani, mai mulți sateliți care să furnizeze servicii de internet broadbrand, ceea ce ar putea să-l supere puțin pe Elon Musk.

Amazon, competitorul direct al lui Elon Musk

În decursul a cinci ani, Amazon are în plan 83 de lansări, dorind, în acest fel, să facă concurență directă celor de la SpaceX.

Autoritatea americană FCC (Federal Communications Commission) a aprobat deja noile misiune pe care Amazon are intenția de a întreprinde în spațiu, așadar compania are mână liberă de a lansa mai bine de 3.200 de sateliți, în anii ce vor urma, ca parte a programului său recent, numit Project Kuiper.

Există, totuși, și o condiție esențială pentru ca Amazon să reușească să-și ducă la un bun sfârșit demersurile. Rachetele care vor facilita transportul sateliților în spațiu vor trebui să funcționeze. Aceste rachete se află, în momentul de față, în producție, cu deadline-ul sărit un pic peste termen, din pricina unor probleme tehnice ce nu au putut fi rezolvate până acum. Neplăceri au fost întâmpinate chiar și la compania lui Jeff Bezos, Blue Origin.

În prezent, Amazon se află în discuții cu alte trei companii, în vederea unei colaborări pentru viitoarele sale lansări de sateliți.

În cazul în care compania nu va reuși, în timp util, să-și rezolve problemele tehnice ce se referă la rachetele sale, poate pierde dreptul de a lansa noii sateliți, meniți să furnizeze internet broadband, în viitorul apropiat.

Evident, cel care ar s-ar bucura cel mai mult de un eventual eșec al Amazon ar fi chiar șeful Tesla și Space X, Elon Musk, principalul competitor în industria spațială a companiei.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele