Adriean Videanu și Ioan Niculae scapă de dosarul Romgaz. ÎCCJ a constatat că fapta nu există
Adriean Videanu, fostul ministru al Economiei, și omul de afaceri Ioan Niculae au fost achitați, luni, de către magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), în dosarul Romgaz.
Adriean Videanu și Ioan Niculae nu sunt vinovați de faptele de care au fost acuzați de către procurori, au stabilit magistrații, în dosarul afacerii cu gaze pentru compania controlată la acea vreme de Niculae.
Procurorii DIICOT arătau în rechizitoriu că a existat „un grup infracțional organizat”, condus de Ioan Niculae, „cu o structură determinată, pe paliere de comandă, și, în unele cazuri, și de execuție, la nivelul fiecăriei entități juridice implicate în cauză”.
Membrii grupului au fost acuzați de DIICOT că au „pus în practică aplicarea unei strategii pe termen lung pentru a obține o cantitate de gaze naturale” de la Romgaz fără ca acestea să fie plătite”.
„S-a reţinut că scopul asumat al grupării infracţionale iniţiate, constituite şi coordonate de către inculpatul Ioan Niculae, reprezentant al persoanei juridice inculpate SC INTERAGRO SA, a fost obţinerea ilegală a unor mari cantităţi de gaze naturale, cu precădere din producţia internă, la preţuri cu mult mai mici decât cele practicate de SNGN ROMGAZ S.A. cu ceilalţi parteneri de afaceri, delapidând partea civilă ROMGAZ S.A. prin însuşirea pentru altul a unei cantităţi de gaze echivalente a valorilor totale a discounturilor acordate, de către persoanele din conducerea unităţii mai sus precizate, care îndeplinesc calitatea de subiecţi activi ai infracţiunii de delapidare”, arata procurorii în rechizitoriu.
Fapta nu există, a constatat Înalta Curte de Casație și Justiție
Cristian Ene, avocatul lui Adriean Videanu, a declarat că ÎCCJ a constatat că fapta nu există, iar în cazul acuzației de delapidere, „fapta nu este de natură penală”.
„Vorbim pur și simplu de o achitare curată. Fapta nu există, a constatat Înalta Curte de Casație și Justiție, iar cu referire la acuzația de delapidare, Înalta Curte constată că fapta nu este de natură penală.
Deci pur și simplu a fost un act civil, un act comercial, o cu totul altă acțiune care nu avea ce să caute in spectrul penal, astfel încât domnul Videanu nici nu a invocat în cauză intervenția prescripției.
Ce am luptat să dovedim, că într-adevăr acuzațiile aduse sunt acuzații nedrepte, nedovedite și în primă instanță, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că într-adevăr, domnul Videanu a fost și rămâne nevinovat. Deci este o decizie în primă instanță, după un proces care durează de mai bine de 5 ani”, a declarat Cristian Ene, avocatul lui Adriean Videanu, potrivit Antena 3.
Adriean Videanu, Ioan Niculae și mai mulți funcționari au fost trimiși în judecată în 2017 de către procurorii DIICOT pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave în formă continuată și complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave în formă continuată.
Prejudiciul estimat de către procurori se ridica la aproximativ 60 de milioane de euro, în urma obținerii de către firma lui Ioan Niculae de gaze ieftine din producția internă.