Fost director al Romgaz: politicienii merg prea repede după fentă. Ce vrea să spună

Fost director al Romgaz: politicienii merg prea repede după fentă. Ce vrea să spună

De la izbucnirea războiului în Ucraina, domeniul energetic a devenit un subiect fierbinte pe agenda publică. Numeroși experți dezbat pe toate părțile potențialul energetic al României, dar nu numai, în condițiile în care în regiune se depun eforturi semnificative pentru a scăpa de dependența de gazul rusesc.

Din fericire, România nu se află într-o situație dificilă, nefiind foarte dependentă de importurile rusești de energie, așa cum este, de exemplu Germania, ai cărei lideri au afirmat de mai multe ori faptul că nu-și permit să închidă robinetul cu gaze naturale de la ruși.

Avem și noi, însă, problemele și neajunsurile noastre, iar referitor la tema de energie circulă multe informații false, pe care numeroși români le cred. Explică și dezminte anumite mituri însuși Adrian Volintiru, fost președinte și director în mai multe autorități și companii majore ale Statului, în prezent CEO al Romanium Metal, companie minieră cu capital străin axată pe metale rare.

Ce spune specialistul despre România

Conform acestuia, e o temă falsă aceea că paradis al resurselor care atrage companiile străine. În realitate, avem resurse limitate, iar proiectele desfășurate în zona de minerit sunt din ce în mai des adevărate „țepe” folosite de investitori neserioși pentru a își crește cotația la Bursă, precizează expertul, conform economica.net.

Conform sursei citate, „în 1989 era cea mai intensivă industrie din țară cu peste 300,000 de oameni care lucrau sub o formă sau alta în domeniu. Multe s-au schimbat de atunci. În primul rând experimentul social implementat de către sistemul comunist( hai sa angajăm oamenii aici în loc să-i lăsăm să „taie frunze la câini”). Acest concept a fost înlocuit de cel al profitabilității și de cerințele mai noi, de când am devenit membru UE, de a respecta metodologiile vis-a-vis de poluare și de protecția mediului. Toate aceste schimbări dramatice au dus la dispariția aproape totală a mineritului de substanțe minerale utile în țara noastră”.

„Firma noastră este una din putinele firme cu capital integral străin, în cazul nostru canadian, care este prezentă și activă în sectorul resurselor minerale din România, unde am investit milioane de dolari în prospecțiuni și explorări în diverse zone din țară, în ultimii patru ani. Structura birocratică și lipsa de suport a autorităților de profil din România îndepărtează rapid investitorii străini din industria mineralelor.

Datorită managementului firmei noastre care înțelege și dorește să colaboreze cu autoritățile competente la toate nivelele, am avut disponibilitatea de a continua să investim în România în ideea că lucrurile se vor îmbunătăți în viitorul apropiat”, a mai spus acesta.

Citește și: