Accident pe DN12A, în județul Bacău. Șase oameni au fost răniți, printre care 3 copii

Accident pe DN12A, în județul Bacău. Șase oameni au fost răniți, printre care 3 copii

Un grav accident rutier s-a petrecut, luni, 2 mai, pe drumul naţional DN 12A, între localităţile Bogata şi Dofteana, din județul Bacău. Şase persoane, între care trei copii, au fost rănite în urma impactului dintre două autoturisme. O victimă a rămas încarcerată. Toate cele șase persoane au fost transportate la spital.

Accident cu șase victime în Bacău

Șase oameni au ajuns la spital după ce mașinile în care se aflau au fost implicate într-un accident pe DN 12A, între localităţile Bogata şi Dofteana. Printre victime se află și trei copii, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bacău. Oamenii legii efectuează cercetări într-un dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

În urma accidentului au rezultat şase victime conştiente. O victimă a fost descarcerată. La spital au fost transportate toate cele şase victime, trei adulţi şi trei minori, a afirmat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu.

Carambol pe A2

Patru mașini au fost implicate, duminică după-amiază, într-un accident pe Autostrada Soarelui, la kilometrul 186, pe sensul spre București. Potrivit SAJ Constanța, dintre cele 10 persoane consultate, patru au necesitat transport la Spitalul Clinic Județean de Urgență, pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare. Pompierii au intervenit imediat, a precizat purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța, Claudia Tatarici.

Tragedie pe șoselele din Moldova

O tragedie pe șoselele patriei a făcut ca o tânără de 31 de ani din Bacău să ajungă la Spitalul Județean de Urgență cu leziuni cerebrale severe. În urma examinării de către echipa de transplant a unității medicale, pacienta a devenit eligibilă pentru o potențială acțiune de prelevare. Cu acordul familiei, operațiunea a început în jurul orelor 13:00. Specialiștii veniți din Iași au prelevat ficatul, rinichii și corneea, organe care vor  ajunge la bolnavi aflați pe lista de transplant.

Citește și O polițistă din București a ajuns la spital, după ce mașina ei a fost lovită de un alt autovehicul

Prelevare de organe de la o victimă în vârstă de 31 de ani

Medicii Spitalului Judeţean Bacău au coordonat, sâmbătă, o prelevare de organe de la o femeie de 31 de ani, care a suferit leziuni cerebrale grave în urma unui eveniment rutier. Potrivit doctorilor, testele făcute de către echipa de transplant coordonată de dr. ATI Bianca Purcărin au scos la iveală faptul că pacienta este eligibilă pentru o potenţială acţiune de prelevare. Totodată, reprezentanții SJB și-au exprimat regretul şi condoleanţele familiei îndurerate.

Citește și: