20 iul. 2021 | 14:08

Ziua în care Jeff Bezos pleacă în spațiu: unde vezi LIVE evenimentul

ACTUALITATE
Ziua în care Jeff Bezos pleacă în spațiu: unde vezi LIVE evenimentul

Jeff Bezos va efectua marți, 20 iulie, primul său zbor în spațiu. Nu va fi singur la bordul capsulei New Shepard.

Jeff Bezos se pregătește pentru prima sa excursie în spațiu. Miliardarul, fondator Amazon și Blue Origin, va fi însoțit de fratele său și de alte două persoane: cel mai tânăr astronaut și o veterană a aviației, în vârstă de 82 de ani.

Racheta New Shepard va fi lansată de la baza Launch Site One din Texas. Până acum, a făcut 15 zboruri spațiale, dar nici unul dintre ele n-a fost cu echipaj uman. Racheta e denumită după Alan Shepard, primul american ce a ajuns în spațiu, în 1961, și poate duce șase oameni până la o altitudine de 100 de kilometri.

Jeff Bezos în spațiu: unde vezi LIVE totul

Întregul zbor, cu tot cu decolare și aterizare, va dura 11 minute.  Practic, pasagerii, în frunte cu Bezos, nu vor ajunge să înconjoare planeta, dar vor experimenta imponderabilitatea și vor vedea curbura Pământului înainte de a se întoarce pe Pământ. Se vor bucura de 3-4 minute de imponderabilitate și apoi vor ateriza.

New Shepard va decola la verticală, iar la 75 km altitudine o capsulă se va desprinde continuându-şi traiectoria pentru a depăşi suta de kilometri altitudine, botezată linia lui Karman şi care este considerată de convenţia internaţională drept debutul spaţiului.

Va urma apoi cădere liberă spre Terra. Frânarea va fi obţinută cu ajutorul a trei uriaşe paraşute şi a unor rachete cu propulsia inversată pentru a putea ateriza undeva într-o zonă deşertică din Texas.

Evenimentul poate fi urmărit LIVE aici:

Cei 4 norocoși

După cum spuneam, la bordul capsulei se va afla Mark Bezos, fratele fondatorului Amazon, Wally Funk, legendă a aviației americane, în vârstă de 82 de ani, invitată de onoare și Oliver Daemen, în vârstă de doar 18 ani.

Tânărul este absolvent al liceului din 2020 și titularul licenței de pilot privat. De asemenea, Oliver Daemen este primul pasager plătitor al Blue Origin, dar nu este câștigătorul licitației pentru un loc la bord.

Acest pasager, care a plătit 28 de milioane de dolari la licitație, a solicitat să rămână anonim și va zbura într-o misiune viitoare.

Zborul lui Bezos vine la o săptămână după un alt eveniment similar, în care protagonist a fost Richard Branson, proprietarul Virgin Galactic. Mai multe despre ambițiile miliardarilor de a cuceri spațiul, am scris AICI.