Cum vând escrocii „vaccinuri” pe piața neagră de pe dark web și ce primesc, de fapt, persoanele care cad în plasă

Cum vând escrocii „vaccinuri” pe piața neagră de pe dark web și ce primesc, de fapt, persoanele care cad în plasă

Internetul are multe niveluri, iar partea pe care o știe majoritatea oamenilor e doar vârful iceberg-ului, de fapt. În partea întunecată, denumită dark web, se găsesc la vânzare inclusiv vaccinuri anti-Covid. Evident că nu primești așa ceva, dar persoane naive există.

Internetul e mult mai mare decât vezi tu și decât platformele pe care le folosești în mod curent. Există o zonă denumită dark web, de care puțini știu, dar pe care se vând tot felul de produse și se petrec, de fapt, activități ilegale. De la vânzarea de arme și până la droguri – totul se întâmplă în aceste zone întunecate.

Din această schemă nu puteau lipsi escrocii care profită de pandemie pentru a vinde așa-zise vaccinuri. Infractorii cibernetici au publicat tot felul de anunțuri în care menționează că vând seruri de la Pfizer/BioNTech, AstraZeneca şi Moderna, dar totul e o înșelăciune, atrag atenția experții Kaspersky.

Cum vând escrocii ”vaccinuri” pe piața neagră de pe dark web

Experții în securitate cibernetică au analizat nu mai puțin de 15 pieţe diferite pe Darknet, fiind găsite reclame inclusiv la vaccinuri „COVID 19″ neomologate. Iar preţurile pe doză sunt unele pe măsură: între 250 şi 1.200 dolari, cu un cost mediu de aproximativ 500 dolari.

Cei de la Kaspersky atrag atenția că, la nivel global, în prezent se desfăşoară una dintre cele mai mari şi mai complexe campanii de vaccinare din istorie şi nu este surprinzător faptul că infractorii cibernetici şi vânzătorii activi pe pieţele negre au fost dornici să profite de pe urma acestui proces. Comunicarea în ceea ce priveşte aceste anunţuri se face prin intermediul aplicaţiilor de mesagerie criptate precum Wickr şi Telegram, în timp ce plăţile sunt solicitate sub formă de criptomonede, în principal Bitcoin.

„Majoritatea acestor vânzători de pe pieţele negre au efectuat între 100-500 de tranzacţii, indicând că au finalizat vânzări, dar rămâne în continuare neclar ceea ce anume cumpără utilizatorii Darknet. În urma informaţiilor disponibile experţilor Kaspersky, este imposibil să se spună câte dintre dozele de vaccinuri promovate online sunt doze reale (multe unităţi medicale au doze rămase) şi câte reclame sunt, de fapt, înşelătorii”, precizează compania.

Ce primesc naivii acasă

După ce persoanele care cad în plasă fac plata, ele primesc acasă ceva prin poștă, dar în niciun caz nu e vorba de vaccin. Obținerea dozelor este ilegală, dacă nu e făcută de vreun Guvern la acest moment. Nici măcar companiile farmaceutice nu vând la acest moment așa ceva.

„Puteţi găsi aproape orice pe Darknet, deci nu este surprinzător că vânzătorii de acolo ar încerca să valorifice campania de vaccinare. În ultimul an, au existat o serie întreagă de escrocherii care exploatează subiectul COVID-19 şi multe dintre ele au avut succes. În acest moment, oamenii nu numai că vând doze de vaccin, ci şi certificate de vaccinare – documente care vă pot ajuta să călătoriţi fără restricţii. Este important ca utilizatorii să fie precauţi cu privire la orice «afacere» legată de pandemie şi, desigur, nu este niciodată o idee bună să cumpăraţi un vaccin de pe Darknet”, spune Dmitry Galov, expert în securitate la Kaspersky.

Pentru a fi în siguranţă împotriva escrocheriilor legate de pandemia COVID-19, experţii Kaspersky recomandă să nu cumperi niciodată produse – sau doze de vaccin – de pe Darknet.

„Dacă vedeţi o reclamă pentru ceva legat de COVID-19, uitaţi-vă cu atenţie la adresele URL ale site-urilor pe care le vizitaţi. Dacă o singură literă pare deplasată sau dacă .com obişnuit a fost înlocuit cu .com.tk sau ceva de genul acesta, instinctul ar trebui să vă semnalize că este o încercare de phishing. Nu introduceţi niciodată informaţii personale pe un astfel de site. Acordaţi atenţie gramaticii şi aspectului graphic atât pe site-urile pe care le vizitaţi, cât şi în ceea ce priveşte e-mailurile pe care le primiţi”, spun specialiştii.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: