Traficul din București, în continuare un dezastru, dar un dezastru mai mic. Cum stăm față de Londra
Când vine vorba de trafic în capitală, lucrurile nu mai arată de foarte mult timp bine. Partea bună este că în alte orașe este semnificativ mai rău și, din acest motiv, Bucureștiul stă un pic mai bine în statistici.
INRIX publică în fiecare an o analiză intitulată Global Congestion Impact, o radiografie a traficului în cele mai haotice orașe din lume. Ca referință, INRIX este o aplicație de trafic, dirijare și alertare rutieră.
Timpul petrecut în trafic, o viață de om
Probabil ca o consecință a pandemiei și a faptului că mai mulți oameni au stat în casă, timpul pierdut în traficul din București a scăzut între 2020 și 2021 de la 134 de ore anual până la 98 de ore anual. Dincolo de aspectul evident al acelor valori numerice, merită să ai în vedere că, la bază, sunt calculate ca fiind diferența între timpul petrecut în trafic în intervalele de vârf și timpul care ar fi necesar în condițiile în care s-ar circula cu fluiditate.
La momentul de față, în clasamentul global al timpului petrecut în trafic, București ocupă poziția a 11-a. Aceasta nu este o victorie, având în vedere că alte aproximativ 990 de orașe analizate în cadrul aceluiași studiu, din 50 de țări, se află într-o situație mai bună. Pe de altă parte, anul trecut, Capitala ajunsese pe locul doi în același top.
În majoritatea orașelor mari din lume, mai ales când vine vorba de capitale, traficul a ajuns o problemă existențială pentru locuitori, o sursă semnificativă de stres, nervi și oboseală.
Cea mai gravă situație în 2021 la nivel global a fost înregistrată în Londra, unde 148 de ore sunt petrecute în trafic anual de către șoferi. Locuire următoare, tot înaintea Capitalei de pe meleaguri mioritice, sunt ocupate în ordine de Paris, Bruxelles, Moscova și New York. Rămâne să vedem cum va arăta aceeași analiză într-un univers post-pandemic.