Fulgy, fiul Clejanilor, a reușit să își găsească locul într-o lume total diferită de cea cu care era obișnuit. Viața lui s-a schimbat complet după ce s-a mutat în Dubai și a început să studieze la o școală de prestigiu, Universitatea SAE, cunoscută pentru programele sale în domeniul media și muzicii.
Fulgy trăiește o poveste de iubire cu Roberta, o tânără de care este extrem de atașat. Deși sunt împreună de doar o lună, tânărul se gândește deja la viitorul lor împreună. Într-un interviu recent, fiul Clejanilor a declarat că nu exclude ideea căsătoriei, însă preferă să lase timpul să decidă evoluția relației lor.
”E bine, e acasă, e ok. Suntem de vreo lună și ceva. Eu nu zic nu, nu sunt un om care nu vrea să se însoare sau nu vrea să își facă o familie, dar vedem. Avem o lună împreună și e ok”, a spus Fulgy, la Un Show Păcătos, exprimându-și liniștea interioară pe care o simte alături de Roberta.
Viața în Dubai îi priește foarte mult, iar Fulgy nu se vede întorcându-se în România, preferând să își construiască o carieră de succes în străinătate, asemenea părinților săi.
Unul dintre planurile de viitor ale lui Fulgy este să își construiască o carieră în muzica de film. La Universitatea SAE din Dubai, el studiază tot ce ține de domeniul media, inclusiv animație, sunet și compunere de muzică pentru filme.
”Este student la cea mai prestigioasă Școală de Media din lume. Asta face, e student la Universitatea SAE din Dubai, face muzică de film, animație, sunet, tot ce cuprinde media.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, după ce va termina școala, eu l-am sfătuit: locul lui e cu oamenii care fac muzică de film”, a spus, la PRO TV, Ioniță de la Clejani despre fiul său.
Fulgy este un tânăr talentat și apreciat, iar părinții lui sunt mândri de realizările sale academice și de direcția pe care o urmează.
La fel ca Fulgy, și sora lui, Margherita, a ales să trăiască în străinătate. După o perioadă petrecută la Londra, Margherita se pregătește acum pentru o nouă aventură în Statele Unite ale Americii.
În prezent, Fulgy se află în vacanță în România, alături de părinții săi, și îi însoțește la concertele lor. Împreună cu Ioniță de la Clejani, Fulgy urcă pe scenă și își împărtășește talentul cu publicul, dar și cu familia, într-o atmosferă de bucurie și mândrie.
Citește și Cum arată acum Margherita de la Clejani. S-a schimbat enorm, este de nerecunoscut!