Prequelul „The King’s Man”, la fel de bun ca primele două părți: când îl vom putea vedea
Partea a treia a trilogiei „The King’s Man” promite să fie la fel de bună ca primele două. Cel puțin asta e concluzia pe care privitorul ar putea să o tragă, în urma vizionării celui mai recent trailer al producției.
Primele două părți din „The King’s Man” au beneficiat de un succes sporit la public, astfel că, în curând, va fi lansată a treia parte care pare să ofere tot atâta acțiune, presărată cu adrenalina de rigoare, în cel mai „britanic” mod posibil.
„The King’s Man”, un adevărat „carusel” de adrenalină
Trailerul final aferent prequelului „Kingsman”, al lui Matthew Vaughn, „The King’s Man”, scoate în evidență aventurile unei echipe pestrițe de răufăcători „istorici”.
Așa cum era de așteptat, acest trailer al „The King’s Man” oferă o imagine mult mai amplă asupra acțiunii, la fel de nebunească ca în primele două filme „Kingsman”.
Totuși, acțiunea se concentrează mai puțin pe băieții buni și mai mult pe ticăloșii din film, personaje care, din câte putem observa, se bazează pe figuri istorice reale. Chiar și așa, poate că n-ar trebui să ne luăm lecțiile de istorie din acest film, de vreme ce personajele, cu toate că bazate pe oameni reali, au fost adaptate astfel încât acțiunea să fie mai spumoasă, mai aventuroasă.
Acțiunea filmului se pretrece în timpul Primului Război Mondial, așadar scenariul se învârte în jurul anumitor personalități malefice reale, ale acelei perioade.
Una dintre aceste personalități este Gavrilo Princip, teroristul sârb bosniac care a intrat pentru totodeauna în cărțile de istorie, după ce l-a asasinat pe arhiducele austro-ungar, Franz Ferdinand. Asasinarea acestuia a aprins fitilul Primului Război Mondial.
Din poveste nu lipsește nici Mata Hari, dansatoarea exotică care ar fi devenit spion pentru Germania, fiind, în cele din urmă, executată de armata franceză. Personajul a mai fost interpretat, în urmă cu zeci de ani, de Greta Garbo.
Firește, nu avea cum să lipsească Rasputin, misticul siberian care a reușit să câștige încrederea țarului Nicolae Romanov, însă și pe cea a soției sale, Alexandra Romanova.
„The King’s Man” va fi lansat pe 22 decembrie.