20 dec. 2021 | 15:55

Mereu vorbim despre câte fonduri primim de la UE, dar habar n-avem că și noi îi dăm bani: cât ne costă totul

ACTUALITATE
Mereu vorbim despre câte fonduri primim de la UE, dar habar n-avem că și noi îi dăm bani: cât ne costă totul

Majoritatea românilor au auzit, cel puțin o dată în viață, despre fondurile europene puse la bătaie de Uniunea Europeană, pentru care statele membre trebuie să întocmească proiecte pentru a aduce banii în țară. Foarte puțini știu, însă, că și noi contribuim cu bani frumoși la blocul comunitar.

În fiecare an, statele membre alocă bani Uniunii Europene, în baza unei formule de calcul bine stabilite și ținându-se cont de anumite specificități.

Din România pleacă bani grei către Uniunea Europeană

Ei bine, pentru 2022, țara noastră va contribui la bugetul Uniunii Europene cu nu mai puțin de 12,878 miliarde lei.

Interesant de menționat este că, din 2023, contribuția noastră ar urma să crească la valoarea de 13,126 miliarde lei. De asemenea, în anul 2024, aceasta va mai suferi o majorare, nu foarte mare, ajungând la 13,376 miliarde lei.

Sumele acestea sunt prevăzute în strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2022-2024, document publicat duminică pe site-ul Ministerul Finanţelor.

„Aceste sume pot suferi modificări, datorate ajustărilor tehnice automate ale indicatorilor stabiliţi în cadrul reuniunii ACOR-Previziuni, la momentul apariţiei noilor indicatori macroeconomici estimaţi de Comisia Europeană şi altor influenţe din piaţa internă şi internaţională”, precizează MF.

În același document, Ministerul Finanțelor estimează că în 2022 ne putem baza pe o creștere economică de 4,6% de 4,6% a PIB la un produs intern brut nominal de 1.317 miliarde de lei şi un deficit bugetar cash de 5,84% (76,98 miliarde de lei), cu venituri estimate de 439,98 miliarde de lei (33,4% din PIB) şi cheltuieli de 516,97 miliarde de lei (39,2% din PIB).

De asemenea, inflația ne va da mari bătăi de cap. Conform MF, inflaţia media anuală din 2022 ar urma să fie de 6,5%, cu o rată la final de an de 4,7%, cu un câştig salarial mediu net lunar de 3.775 de lei. De asemenea, Finanţele au publicat proiectul legii bugetului asigurărilor sociale după ce vineri a fost publicat proiectul legii pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2022.