Se apropie sărbătorile de iarnă și tot mai mulți români se întorc în țară. În acest sens, autoritățile fac eforturi pentru minimizarea răspândirii tulpinii Omicron, care deja face ravagii în alte țări. Astfel, autoritățile au decis să introducă pentru cei care vin în România formularul digital pentru intrare în țară, PLF. Duminică a fost prima zi în care aplicația a fost funcțională, PLF devine obligatoriu pentru care vin în țară de astăzi, 20 decembrie 2021.
STS a activat platforma încă de duminică, pentru cei care vor intra în țară luni. De luni, 20 decembrie 2021, toți cei care vin în România trebuie să completeze PLF, formular adoptat la nivelul a 18 state din Uniunea Europeană. Acest formulare elimină completarea declarației pe proprie răspundere.
Cine nu completează formularul este sancționat cu amendă de la 2.000 la 3.000 de lei.
„Diferenţa dintre numărul persoanelor care şi-au creat cont în platformă şi al celor care au generat formular este reprezentat de cei care au dorit să vadă cum arată aplicaţia, ce informaţii sunt solicitate sau care sunt paşii necesari pentru completare”, precizează un comunicat.
De altfel, a fost și scandal printre românii nevaccinați care s-au întors acasă și sunt nevoiți să stea în carantină.
În vama Nădlac, 2,80% dintre cei care au intrat în România au primit decizii de intrare în carantină, adică 16.000 de oameni.
Formularul trebuie completat cu maximum 24 de ore înainte de intrarea în România sau în termen de 24 de ore de la trecerea frontierei. El nu trebuie tipărit și poate fi completat electronic de pe mobil, tabletă sau calculator.
În cazul în care membrii unei familii călătoresc împreună, formularul poate fi completat de un singur membru adult pentru toți ceilalți membri ai familiei.
„Din acest motiv, le recomandăm oamenilor și le reamintim să completeze toate câmpurile într-un mod cât mai corect, pentru că aplicația face validări cu bazele de date ale statului și va semnala orice greșeală”, au atenționat autoritățile.
Aplicația pentru completarea PLF se numește plf.gov.ro și trebuie introdusă o adresă de email, la care utilizatorul primește linkul de accesare. Procesul este similar cu aplicația care generează certificatul verde digital.