05 mart. 2021 | 11:12

M-am jucat cu un ecran holografic: cât de mult a progresat tehnologia, cum creezi conținut, cât costă

ACTUALITATE
M-am jucat cu un ecran holografic: cât de mult a progresat tehnologia, cum creezi conținut, cât costă

Dacă te-ai uitat la Star Wars când erai mic sau la un număr copleșitor de multe alte SF-uri, hologramele sunt la ordinea zilei, iar acum le poți avea și în confortul căminului.

De când am văzut-o pe prințesa Leia că are de transmis un mesaj pentru Obi Wan Kenobi în format holografic, cu ajutorul lui R2D2, am fost curios cât va dura până când o astfel de tehnologie va deveni ”accesibilă”. Au trecut 44 de ani de la lansarea episodului IV din Războiul Stelelor, iar ideea de hologramă continuă să fie asociată cu viziunea noastră despre ecranele viitorului.

Cu toții ne dorim ”un ecran” care să afișeze conținut ce pare că plutească în aer. Poate fi un ecran în spatele căruia îți poți vedea mâna sau un buchet de flori într-o vază, dar care să fie cât se poate de eficient în a-ți afișa conținut care se vede impecabil. Nu contează neapărat dacă acel conținut este static (foto) sau în mișcare (video), important este să-l poți crea cu o relativă ușurință și, nu în ultimul, să te fascineze când te uiți la el.

Din păcate, prin natura lor, hologramele nu prea pot fi imortalizate într-o manieră credibilă în format video. Hologramele trebuie experimentate la prima mână. Trebuie să te uiți la ele de aproape sau de mai departe și să-ți dea impresia că plutesc în aer. Nu contează artificiile prin care sunt afișate sau ”reproduse” vizual.

Din acest motiv, clipurile de mai jos nu vor fi neapărat impresionante, dar cu ajutorul câtorva detalii suplimentare, vei înțelege o parte semnificativă din experiență. Mai mult decât atât, voi încerca să explic în ce circumstanțe este util un astfel de ecran și cât de complicat este să-ți transformi conținutul tău foto sau video în ”holograme”. Deși procesul efectiv de conversie este unul destul de simplu, în final, îți vei da seama că ajută enorm să creezi din start clipuri sau fotografii optimizate pentru acest mediu, dacă îți dorești ca impactul vizual și emoțional să fie amplificat.

Magia vine din China și este disponibilă în multe dimensiuni

Gadgetul pe care l-am testat eu este de la www.unzip.ro și este descris în mod oficial ca 3D Hologram Fan Display. Are o suprafață utilă de forma unui cerc sau disc, iar diametrul este de 30 de centimetri. În funcție de unde îl instalezi, aceasta mi se pare o dimensiune mai mult decât rezonabilă. Dacă îl folosești exclusiv în scop publicitar, poate fi integrat cu ușurință într-o fereastră dintr-un magazin sau într-o insulă din mall.

În cutia produsului găsești un stick USB care de fapt joacă rol de adaptor microSD, discul efectiv și un suport cu picioare, exact la fel ca cel din imaginea de mai sus. Suportul nu vine fixat pe produs, pentru că îl poți folosi fără probleme și fără. Ecranul efectiv este de fapt o lamelă cu LED-uri care se învârte la viteză foarte mare. Pentru a fi protejată, este integrată într-un disc de plastic cu un capac mic în partea din spate. Acel capac trebuie să-l deschizi pentru a ajunge la cardul microSD pe care sunt salvate hologramele. O telecomandă este de asemenea inclusă, dar nu am folosit-o niciodată. Aceasta te ajută să sari rapid de la o hologramă la alta.

Cum creezi hologramele și la ce trebuie să fii atent

3d display appMi-am dorit mult să mă joc cu acest aparat și am făcut numeroase experimente până am înțeles ce tip de conținut profită cel mai bine de tehnologia din spate. Ce pot afișa pentru a-i ignora limitările. Concluzia la care am ajuns este una simplă, deși s-ar putea să pară greu de pus în aplicare.

Negrul nu este afișat de ecranul holografic. De fapt, în negru stă farmecul iluziei de tridimensionalitate. Cu cât ai mai mult negru într-o imagine, preferabil cu un element central ca în cazul paharului de mai sus, impactul vizual este mai impresionant. Pare că plutește. Eu fac acele fotografii cu un fundal mat de culoare neagră, dar majoritatea telefoanelor de top au un mod portret care îți permite să rămâi doar cu elementul central dintr-o imagine.

Fotografia de mai jos nu a trecut prin Photoshop și nu am editat-o în niciun fel. Am creat-o cu modul portret de la iPhone 11 Pro Max și am ales ”Lumină Scenă”. Nu are un contur perfect, dar se pretează de minune pentru ceea ce îmi doream eu să obțin. imagine portret fundal negru contur iphone 11 pro max Vizavi de conversia pe care am insistat mai sus, nu este suficient să-ți pui imaginile preferate sau clipurile video pe cardul microSD destinat ecranului holografic. În schimb, acestea trebuie transformate în doar câteva momente în format .bin folosind aplicația 3D Displayer pe care o găsești pe cardul microSD de 16GB livrat împreună cu aparatul. Pornești programul și te confrunți cu o fereastră simplă, cu doar câteva butoane.

Apeși pe Open pentru a-ți alege fișierul din PC pe care îl dorești transformat. Poate fi o poză sau un clip video în orice format, chiar și un GIF. Muți rama circulară pe imaginea ta pentru a-ți alege cu ce vrei să rămâi în cerc și, implicit, pe ecranul holografic. Apeși pe Save și alegi destinația fișierului final pe care urmează să-l copiezi pe cardul de memorie. Opțional, verifici ca modelul aparatului tău să fie selectat corect în partea stângă a ferestrei de 3D Displayer. Poți schimba și limba din engleză în chineză, dar nu cred că te ajută.

La final, copiezi fișierele bin pe lângă cele pe care le ai deja pe cardul microSD. Cred că le poți și șterge pe acelea, dar mi s-au părut prea drăguțe pentru a-ți impresiona prietenii încât să le pierd.

Cât de impresionante sunt hologramele

Am imortalizat două clipuri cu conținutul afișat de acest display holografic. Cel de mai sus este cu conținutul standard, cel care vine inclus pe cardul microSD și care te ajută să-ți formezi o opinie vizavi de performanțele aparatului, în cazul în care utilizezi un conținut perfect optimizat pentru el. Al doilea este cu imagini și clipuri proprii.

Este foarte important de reținut că acele linii pe care le vezi în clip ca rotindu-se pentru a genera imaginea nu se văd cu ochiul liber. Ele reprezintă rezultatul discrepanței dintre rata de reîmprospătare percepută de ochiul uman și de camera de la mobil. Nu se văd nici într-o conferință video pe WhatsApp, dar pe Facetime le-am văzut. În orice caz, după cum am spus și în introducere, hologramele trebuie experimentate la fața locului, nu printr-un clip sau o videoconferință.

În opinia mea, efectul este unul impresionant, memorabil. Cu siguranță discutăm de o experiență mai spectaculoasă în beznă decât într-o cameră luminoasă, dar conținutul afișat se va vedea perfect în ambele circumstanțe, doar efectul holografic s-ar putea să aibă un pic de suferit.

Nu știu dacă mi l-aș dori pornit în permanență lângă mine, deoarece îți fură cu ușurință privirea, dar în momentul în care asculți niște muzică, pare acompaniamentul perfect. Este o jucărie impresionantă și pare genul de cadou pentru persoana căreia nu-i lipsește nimic, mai ales dacă i-l oferi cu niște fotografi optimizate.

Mai util mi se pare însă ca un instrument de marketing. Dacă ai niște fotografii de produs realizate în condiții ideale, îl poți folosi pentru a prezenta pantofi, camere foto și cam orice alte produse care ar putea să pară de dimensiune reală în acest spațiu cu diametrul de 30 de centimetri. Prețul de achiziție este de aproximativ 800 de lei și deși nu cred că reprezintă o achiziție pe care o faci fără să te gândești de 2-3 ori, dacă ai avut vreodată o fascinație pentru holograme sau cineva din familia ta este entuziasmat de acest subiect, s-ar putea să reprezinte o sursă semnificativă de bucurie.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele