Experiență: cum am făcut primii pași spre o experiență audio de înaltă definiție cu Philips, Sony, Fiio și Apple Music
O experiență audio de înaltă definiție, la fel ca un film bun sau un preparat de top, spune o poveste, te transpune într-un univers paralel, te face să uiți unde ești și, eventual, să-ți ridici întrebări existențiale. Din păcate, aceeași experiență audio implică o investiție semnificativă, emoțională și financiară.
De când eram mic, am fost curios ce înseamnă sunetul de calitate. Ce înseamnă, de fapt, formularea aia desprinsă din manualele de marketing, ”Ascultă muzica așa cum artistul a intenționat să o faci”. Cât de multe note poți să auzi pe o piesă? Câte instrumente? Dacă doar cu un sistem audio de 5000 sau 10.000 de euro poți să asculți muzica în modul în care a fost creată în studio, ce muzică ai ascultat toată viața? Ce procent din piesele tale preferate nu ai auzit niciodată, de fapt?
Poate ți se pare stupid, dar când lucram la CHIP în urmă cu vreo 13 ani, am aflat de niște boxe intitulate Bang & Olufsen Beolab 5 de vreo 8000 de euro. Citisem undeva că erau atât de avansate din punct de vedere ingineresc încât devenise un consens în piață că ar fi fost cele mai bune din lume, de atunci și până atunci. Erau și primele care, printr-o apăsare de buton, erau capabile să se adapteze la mediul ambiant, la spațiul în care le ascultai. S-au lansat în 2003 și aveau 2500W. Aceeași firmă vinde o pereche de boxe cu 73.000 de euro (Beolab 90), chiar și în România, cam cât un apartament cu două camere în multe dintre orașele țărișoarei noastre.
Ideea este că aceste boxe, atât cele de 8000 de euro, cât și cele de 73.000 de euro, nu reprezintă doar un moft, o aroganță, o manifestare a opulenței. Nu de alta, dar mulți nici nu le-ar recunoaște. Ele sunt echivalentul unui Ferrari clasic în mentalul unor audiofili, dar Bang & Olufsen este departe de a fi un brand la fel de puternic precum Ferrari, Porsche, Aston & Martin, Bentley, Bugatti sau Rolls & Royce. Tot ca o mașină de lux însă, dintr-un punct de vedere, acele soluții audio își justifică prețul, pentru unii. Ele fac ceva de banii ăia și, crede-mă, nu plătești doar lemnul și nici faptul că se aud tare. Plătești o experiență.
Apple Music și Hi-Res Audio, Lossless, Dolby Atmos
În urmă cu vreo două luni, scriam despre lansarea un upgrade semnificativ la serviciul de streaming Apple Music. Pentru aceiași bani, 20 de lei singur sau 30 de lei dacă optezi pentru varianta de familie, serviciul gigantului din Cupertino a făcut tranziția la sunet necomprimat, fără pierderi, dar și la Dolby Atmos, pentru un număr limitat de albume. Practic, Apple a îmbrățișat ideea de Hi-Res Audio, sunet de înaltă definiție, cu condiția să ai la ce să-l asculți.
Conform datelor furnizate de Apple, upgrade-ul la Dolby Atmos va fi cel mai evident pentru posesorii de căști AirPods și Beats, cu condiția să aibă cipul H1 sau W1. Dacă ești curios de particularități tehnice, fluxurile audio din noul Apple Music vor fi disponibile în format Apple ALAC (Apple Lossless Audio Codec) până la 48 kHz. Dacă ai o conexiune suficient de rapidă, vei face upgrade automat la Hi-Resolution Lossless până la 192kHz. Cu alte cuvinte, începi de la calitatea unui CD audio – 16 bit și 44,1 kHz și sari până la 24 de biți și 48 KHz. Apple insistă pe faptul că deși există posibilitatea de 24 de biți și 192kHz, acelea sunt menite pentru audiofili cu echipamente speciale, precum un convertor USB digital-to-analog (DAC).
Dincolo de cifre însă, acest upgrade semnificativ pe partea de sursă de conținut audio nu va însemna absolut nimic pentru majoritatea abonaților. Pe sistemul ”brânză bună în burduf de câine”, degeaba îți oferă Apple sunet necomprimat, dacă tu îl asculți prin Bluetooth și nici măcar cu o pereche de căști de top, precum cele pe care le voi detalia mai jos de la Sony.
Ca referință, Apple nu se ascunde după deget, iar pe pagina de suport tehnic pentru ”lossless audio (sunet fără pierderi) in Apple Music”, gigantul atrage atenția că nicio pereche de căști din portofoliul companiei conduse de Tim Cook nu poate să redea acel conținut. Nici dacă îți iei o pereche de căști Apple AirPods Max de ”doar” 3000 de lei, nu vei asculta muzica necomprimată pe care creatorii acelor căști ți-o oferă cu 20 de lei. Ești limitat în Bluetooth, dar și în ambiția Apple de a nu suporta nativ LDAC pe iPhone, iPad sau Mac, un codec audio dezvoltat de Sony pe care îl voi explica în câteva rânduri.
Hi-Res Audio cu Sony WF-1000XM4, probabil cele mai bune căști cu adevărat wireless.
Scriu aceste rânduri cu o pereche de căști Sony WF-1000XM4, poate cele mai performante căști complet wireless, dar și unele dintre cele mai scumpe. Nu sunt perfecte, dar sunt impresionante și nu doar din cauza prețului recomandat de 1400 lei.
Acestea sunt niște căști de doar 41 de grame și, datorită construcției și calității materialelor, par scumpe. Mental, noi asociem de obicei un preț sporit cu o greutate semnificativă pentru orice produs, dar cu cea de-a patra generație a căștilor sale in-ear wireless cu anulare a zgomotului de fond, Sony te convinge că minunea este exact invers. La câte oferă, este impresionant faptul că sunt atât de mici.
Au un difuzor de 6 milimetri și amplitudinea lor audio este furnizată de niște magneți de neodim de mare putere. După aproximativ 1,5 ore la priză, îți oferă 8 ore de audiție muzicală cu anularea zgomotului de fond activă sau 12 ore de audiție fără ANC (Acoustic Noise Cancelling). Dacă le folosești doar pentru a vorbi la telefon și ar fi păcat, rezistă aproximativ 6 ore până să fii nevoit să le bagi înapoi în carcasă.
Din experiența mea, valorile menționate mai sus sunt cele mai mari pentru orice căști complet wireless de pe piață. Ca referință, Apple promite 4,5 – 5 ore de audiție pe căștile sale de top din aceeași categorie, AirPods Pro și 3,5 ore de convorbiri telefonice.
Revenind însă la căștile WF-1000XM4 de la Sony, acestea sunt rezistente la apă – IPX4, suportă Bluetooth 5.2 (cea mai recentă versiune existentă), A2DP, AVRCP, HFP și HSP. Pe partea de formate audio suportate intervine însă surpriza, SBC, AAC și LDAC. Acesta din urmă este formatul dezvoltat de Sony pentru conținut audio wireless fără pierderi – lossless pe care compania îl descrie aici.
LDAC îți transmite pe calea aerului un volum de date de trei ori mai mare decât Bluetooth, până la 990kbps, comparativ cu 328kbps. LDAC este un codec certificat Hi-Res Audio Wireless. Cu alte cuvinte, ai garanția că, dacă sursa de semnal o suportă, muzica ta ar trebui să se audă impecabil. Nu doar fără sughițuri, dar să te convingă că ar fi bine să-ți asculți întreaga colecție muzicală din nou, pentru că ți-a scăpat ceva.
Știi care este partea amuzantă? Terminalele cu Android suportă LDAC, deoarece codecul software este oferit gratuit și face parte din Android Open Source Project. Ca urmare, Apple Music pe Android suportă LDAC. După cum se poate vedea în captura de ecran de mai sus, eu am testat serviciul pe un Realme GT 5G. În consecință, complet fără fire, muzica ta preferată din Apple Music se aude mai bine cu WF-1000XM4 de la Sony când căștile sunt conectate la un terminal cu Android, decât atunci când le ai împerecheate cu un iPhone. Handicapul de calitate vine de la ambiția Apple, după cum am insistat mai sus, de a-și suporta doar propriile formate și codecuri pe iDevice-uri.
Apropo, după cum se poate vedea și în imaginea de mai sus, pentru a profita la maxim de această pereche de căști și pentru a personaliza gesturile pe care le vei folosi la interacțiune, ai nevoie de o aplicație de mobil Sony Headphones Connect. Deși nu suportă conectarea simultană la două dispozitive, după ce le-ai împerecheat prima oară, cu Headphones Connect poți sări foarte rapid de la un dispozitiv la altul. Ele sunt certificate și Fast Pair, tehnologia Google de împerechere rapidă și localizare în caz de pierdere.
În ceea ce privește gesturile, acestea sunt sub formă de atingeri sau tap-uri pe oricare dintre căști. În funcție de preferința personală, poți opta, cum am făcut eu, pentru a ajusta volumul cu atingeri pe casca stângă și pentru a schimba piesele cu atingeri pe partea dreaptă. Suportă anularea zgomotului de fond într-o manieră cât se poate de eficientă, iar dacă te confrunți cu motoare, mașini de găurit sau aparate de aer condiționat, ai toate șansele să nu le auzi.
Când începi să vorbești, muzica se pune automat pe pauză pentru a-ți purta liniștit conversația. La câteva secunde după ce ai terminat, începe din nou. Creierul întregii afaceri este un procesor proprietar Sony V1, responsabil atât de anularea activă a zgomotului de fond, cât și de un consum redus de energie.
Îți cumperi o pereche de căști pentru o experiență audio, iar dacă o faci pentru un alt motiv, nu ai înțeles nimic. Indiferent cât vorbești la telefon, dacă muzica ta preferată nu ”te mișcă” prin intermediul căștilor cu care stai în urechi o mare parte din zi, ai făcut o investiție proastă. Sony WF-1000XM4 strălucește din acest punct de vedere, deși merită menționat că funcționează și câte o singură cască, nu doar împreună, dacă te interesează mai mult să vorbești, decât să asculți muzică. Așa, vei ”trage” mai mult de autonomia aceea specificată.
Pentru teste, am folosit lista de redare de la capătul acestui articol, iar părțile bune nu sunt puține. Cel mai important, însă, este să folosești bureții potriviți. Ai trei perechi de dimensiuni diferite în cutie dintr-un fel de spumă cu memorie sau poliuretanică, după cum spun cei de la Sony. Abia după ce ai dobândit fixarea corectă și izolarea perfectă, poți înțelege ce au vrut japonezii să-ți ofere aici.
Sunetul de înaltă rezoluție (Hi-Res Audio) devine evident chiar și pentru un profan de la primele acorduri ale piesei Dirty Diana a lui Michael Jackson. Spațialitatea instrumentelor din Rapsodia No.1 în La Major de George Enescu pare complet nenaturală pentru o pereche de căști in-ear, în cel mai bun mod cu putință. Adică, închizi ochi și vezi orchesta în fața ta. Cruel da la Kacy Hill se joacă cu niște frecvențe joase foarte ciudate, iar după vreo 30 de secunde din piesă, vei înțelege că aici nu este vorba de distorsiuni, cât este vorba de izolarea perfectă a frecvențelor pentru a-ți permite să te concentrezi în fiecare moment pe orice detaliu te interesează. Vocea lui Billy Raffoul de pe Hell or High Water continuă să-mi ridice părul pe mână datorită particularităților de vibrato pe care Sony WF-1000XM4 ți le bagă direct în suflet.
Dacă ar fi să caut un nod în papură acestor căști de top, aș atrage atenția asupra a două aspecte. În primul rând, sunt mari, iar din cauza modului în care se fixează în ureche, fără vreun cleștișor ajutător, s-ar putea să nu-ți intre sau să-ți stea în urechi, dacă ai urechi micuțe sau foarte mici. Eu nu am avut probleme la acest capitol, dar soției mele nu i-au putut sta în urechi. Cu alte cuvinte, îți recomand să faci tot efortul pentru a le testa înainte de o eventuală achiziție, ca să fii sigur că sunt pentru tine.
În al doilea rând, partea de gesturi sau tapuri este sensibilă la transpirație și începe să dea rateuri ocazional. Dacă vezi că nu mai răspund la comenzi cum ar trebui, șterge-ți degetul înainte să încerci din să faci un tap pentru a schimba melodia, de exemplu. Acest minus nu l-aș fi sesizat niciodată dacă mă jucam cu ele toamna sau iarna, dar este totuși un aspect important, chiar dacă nu este atât atât de supărător.
Fiio Q3 THX și Philips X3, cam așa ar trebui să sune muzica
Sunt multe de povestit aici și, deși am o afinitate pentru muzică de calitate și am investit mulți bani în acest domeniu de-a lungul anilor, Fiio Q3 THX este primul meu DAC (Digital-to-Analog Converter) și amplificator de căști. În ceea ce privește căștile Philips X3, sunt primele mele căști cu arhitectură open-back (spate deschis pentru o mai bună circulație a aerului și spațialitate amplificată), dar și cu intrare balansată, de care nici nu aș fi putut să profit fără DAC-ul de la Fiio.
Ca referință, Q3 THX de la Fiio are trei ieșiri audio, două balansate de 2,5 și 4,4 milimetri, dar și o ieșire standard, nebalansată, de 3,5 milimetri. Aceasta din urmă este mufa standard pe care o găsești pe absolut orice pereche de căști. Eu folosesc ieșirea balansată de 2,5 milimetri. Dacă termenul de ieșire balansată îți este străin, găsești aici un tutorial foarte stufos pe marginea subiectului, dar se poate sintetiza în felul următor.
O ieșire balansată nu lasă loc de interferențe audio. Dacă ai băgat odată o pereche de căști într-un laptop, amplificator sau un telefon și ai avut impresia că auzi cum trece curentul prin ele, ca un gâjâit sau vâjâit, ai fost expus la interferențe. Acelea pot fi electrice sau de tip radio, o lampă puternică poate de asemenea să genereze interferențe audio pe diverse echipamente. Un cablu balansat nu permite acele interferențe. Din start, ai un sunet mai curat, iar datorită faptului că transportă două semnale în fază, acestea sunt și mai puternice împreună, aproximativ 6-10 decibeli în plus.
Fiio Q3 THX este prezentat ca un DAC pentru mobile de ultimă generație. Eu l-am cumpărat cu 700 de lei de la AVStore. Îl poți atașa cu ușurință la orice smartphone din ultimii ani, folosind cablurile USB Type C – USB Type C sau USB Type C – Lightning incluse în pachet. Pentru că are însă o intrare USB Type C, îl poți conecta fără probleme și la un laptop. Eu îl folosesc în cea mai mare parte a timpului conectat la un MacBook Pro de 16 inci.
Este certificat THX și Hi-Res Audio, iar lista specificațiilor include o tehnologie THX AAA de amplificare, un DAC AK4462, un XMOX XUF208 și posibilitatea de a decoda nativ un semnal DSD512 sau PCM de până la 768KHz și 32 biți. Fiind gândit pentru mobile, are și o autonomie de 10 ore de audiție dată de un acumulator de 1800 mAh, în funcție de volumul la care asculți. Apropo de volum, acesta se ajustează într-o manieră analogică, folosind un potențiometru fin și cât se poate de plăcut la atingere, cu o precizie deosebită. Dacă ai o curiozitate vizavi de calitatea semnalului care îți intră în DAC, un led RGB indicator lângă potențiometru îți spune tot ce trebuie să știi.
În utilizarea normală, două aspecte m-au încântat mult la acest DAC și amplificator de căști, lipsa distorsiunilor și sunetul implicit cât se poate de natural, apropiat de ce a gândit artistul. Există un switch de amplificare a frecvențelor joase pe spate, dar pentru că operează la nivel hardware, nu software, nu-ți perturbă frecvențele medii și înalte. Cu alte cuvinte, piesa sună cum o știi, dar cu un bas un pic mai serios.
Tot fără distorsiuni operează și butonul Gain, pe care l-am activat de când am cumpărat ”jucăria”. Îți adaugă un pic mai multă strălucire melodiilor preferate, stridență, fără să adauge ”ceva străin” în ecuație. Piesa rămâne cum o știi, dar un pic mai vie în frecvențele înalte și medii, în opinia mea.
Dacă tot am insistat pe mufe și butoane, merită avut în vedere că acest gadget a fost construit de la zero pentru a preveni interferențele de orice fel. Carcasa este dintr-un aluminiu cât se poate rezistent, în timp ce placa de bază și toate componentele electrice sunt protejate de un strat de nichel-cupru. De jur împrejur, pe interior, la 360 de grade, experiența ta audio care iese din Fiio Q3 THX este protejată de interferențe radio. Nu contează dacă îl ții lipit de telefon cu unul dintre elasticele din cutie, sunetul va fi curat.
Înainte să povestesc cum se aude întregul pachet, ar fi păcat să nu atrag atenția asupra acestor căști de top din portofoliul Philips. Au fost vreo 1500 de lei la lansare, dar acum le poți achiziționa pe la 1000 de lei. Sunt niște căști care funcționează exclusiv cu fir, iar cablurile vin atașate de fiecare dintre cupe. Nu funcționează în cazul în care conectezi un singur fir și trebuie să respecți referința la stânga (left) și dreapta (right) în procesul de conectare.
În materialele promoționale sunt prezentate ca ”o sală de concert pentru urechile tale” și nu sunt departe de adevăr. E o plăcere să le ții pe urechi un timp îndelungat și nu le simți greutatea de 435 de grame datorită distribuției realizate pe întreaga suprafață a capului într-o manieră eficientă. Dacă tot vorbim de confort, ar fi ciudat să nu menționez pielea naturală Muirhead de pe partea superioară a căștilor. Acest material premium din Scoția înfășoară banda care conectează cupele, iar la atingere îți dă un sentiment de scump, poate cel mai abstract detaliu pe care îți este imposibil să-l explici în prea multe cuvinte.
În cutie, are două cabluri textile de cursă lungă, unul nebalansat cu conector de 3,5mm și unul balansat de 2,5mm și un adaptor de 6,3 milimetri. În teorie, le poți conecta la aproape orice, dar îți recomand ca fiecare sesiune de audiție să se desfășoare în confortul căminului. Pentru că au un design open-back (spate-deschis), cupele facilitează circulația naturală a aerului din interior către exterior. Din păcate, cu aerul circulă și sunetul, generând în același timp un sunet amplu, spațios, acea sală de concerte de care discutam mai sus. În mod autentic, căștile Philips Fidelio X3 îți redau o spațialitate pe care nu o poți compara decât cu două boxe de dimensiuni generoase instalate în fața ta, iar despre asta ar trebui să fie muzica.
Sunetele efective sunt emise de două drivere de 50mm din neodim înclinate la 15 grade compuse din mai multe straturi de polimer și gel de atenuare pentru a oferi diafragmei o flexibilitate sporită și o finețe pe care, după câteva piese ascultate, le asociezi cu un sunet perfect echilibrat. Basul este puternic și e clar că poate împinge niște frecvențe impunător de joase, dar nu îți copleșește celelalte instrumente, iar asta îți dorești de la niște căști peste medie cu un timbru neutru. Unghiul de 15 grade menționat mai sus are rolul de a adapta cupele la forma naturală a urechilor, de a-ți trimite sunetele direct în canalul auditiv, chiar dacă vorbim de niște căști în jurul urechilor.
Căștile, de asemenea, sunt certificate Hi-Res Audio. Cu alte cuvinte, dacă vrei să te bucuri de un sunet de calitate superioară, poți căuta această siglă pe gadgeturile pe care vrei să le cumperi, dar să te asiguri că și sursa este compatibilă cu acest format. În practică, Hi-Res Audio face referire la un format audio necomprimat de o calitate superioară tradiționalului CD Audio, formatul care a fost folosit timp de foarte mulți ani ca referință în industrie.
Conform definiției date de Digital Entertainment Group, Consumer Electronic Association și The Recording Academy, împreună cu casele de discuri, Hi-Res Audio sau High Resolution Audio se folosește pentru a defini ”un format audio fără pierderi care este capabil să reproducă întreaga plajă de sunete de pe înregistrări care au fost masterizate din surse muzicale mai bune decât un CD Audio.” În consecință, revenim la ce spuneam la început. Cu Hi-Res Audio asculți ce a intenționat artistul să auzi când el s-a aflat în studio. Un CD Audio are 16 biți și 44,1kHz. Fișierele Hi-Res Audio, de cele mai multe ori, au o frecvență între 96kHz – 192 kHz și 24 de biți.
Cifrele ca cifrele, dar important este cum se aude investiția asta deloc neglijabilă. În mod previzibil, poți folosi căștile Philips Fidelio X3 și fără un DAC, din acest motiv au o intrare stereo standard de 3,5mm, dar, în opinia mea, ar fi păcat. Prind viața când folosești cablul balansat și un amplificator de căști pe măsură. Te mângâie pe suflet, te fac să-ți asculți toată muzica din nou, indiferent dacă îți place Iron Maiden sau Carla`s Dreams.
La banii ăștia, îți cumperi căști wireless precum Bose Headphones 700, pe care eu le folosesc intens de vreo doi ani, dar experiența audio nu are niciun fel de legătură. Vezi muzica cu alți ochi, dacă îmi permiți metafora, când pui pe cap căștile X3 conectate la Q3. Te învăluie într-un mod magic toate instrumentele. Ascultam North Dakota de la Lyle Lovett, iar pianul se auzea undeva în spatele capului, în timp ce percuția era pe laterale, iar chitara venea parcă fața ochilor, împreună cu vocea. Nu am mai auzit niciodată piesa asta așa, cred că nici la boxe de trei ori mai scumpe decât configurația pe care o laud aici.
Flori de Spin de la Alexandrina, una dintre piesele mele preferate datorită instrumentației complexe, părea că te plasează în mijlocul pădurii pentru a-ți șopti o poveste în ureche, în timp ce, undeva în spate, aproape că te derutau niște licurici și un guguștiuc. Aș vrea să spun că trăiești o experiență surround, ca un sistem audio 5,1 de pe vremuri, dar este vorba de mult mai mult decât atât. Este o orchestră, un cumul de detalii menite parcă să te facă să simți muzica, nu doar să o auzit.
Poate sună prea abstract, dar la fel ca un preparat de la un restaurant cu stele Michelin care îți smulge o lacrimă din colțul ochiului pentru că îți amintește de o trăire, un moment din trecut, combinația aceasta de căști și DAC îți materializează parcă toate fanteziile din copilărie vizavi de experiențe audio. Când eram mic și ascultam câte o melodie la televizor, eram atât de implicat cu fratele meu în particularități instrumentale și note vocale, încât, aproape afectați, exclamam ”cred că s-ar auzi fain tare asta la combină”. Am avut ulterior și combină muzicală, dar am rămas într-o căutare perpetuă de vreo 25 de ani pentru a ajunge aici, la modul în care muzica merită ascultată pentru că așa a fost gândită, pusă pe foaie, înregistrată în studio. Rezultatul final nu este pentru toată lumea și, la fel ca un restaurant de top, nici nu-și propune să fie. Dacă îți pasă însă de muzică, nu vei regreta efortul din spatele unui asemenea ansamblu de instrumente.