06 sept. 2021 | 11:00

Ce se întâmplă cu românii care care nu au contracte noi de curent, cei care rămân fără furnizor de energie electrică

ACTUALITATE
Ce se întâmplă cu românii care care nu au contracte noi de curent, cei care rămân fără furnizor de energie electrică

În ultimul an, autoritățile au pus presiune pe consumatori pentru a încheia contracte noi de furnizare a energiei electrice. Argumentul principal ține de faptul că ar trebui să se reflecte în prețuri mai mici la curent. Nu a fost chiar așa.

În cazul în care nu ai încheiat un contract cu un furnizor de energie electrică sau din alte motive ai rămas fără, Autoritatea Națională de Reglementare în Energie s-a gândit la o soluție. Fără niciun fel de intervenție din partea ta, compania Electrica Furnizare va deveni operatorul tău de curent.

Anunțul ANRE care vizează românii fără contracte la curent

„Electrica va prelua toţi clienţii care, în luna septembrie 2021, ajung în situaţia de a nu avea asigurată furnizarea energiei electrice din nicio altă sursă”, se arată în document. În ceea ce privește prețurile pe care le va putea practica la curent Electrica Furnizare pentru luna septembrie, acestea au fost aprobate de ANRE.

În consecință, Electrica Furnizare are cel mai mic preţ, respectiv 713,4 lei pe MWh. Urmează Tinmar Energy, cu un preţ de 771,3 lei pe MWh, E.ON Energie România, cu 902,8 lei pe MWh şi CEZ Vânzare – 1.000 lei pe MWh. Lista continuă cu Enel Energie şi Enel Energie Muntenia, ambele companii cu preţul de 1.203 lei pe MWh.

„Clienţii care doresc încheierea unui contract cu un furnizor de ultimă instanţă şi al căror contract de furnizare a energiei electrice actual încetează se pot adresa oricărui furnizor din lista de mai sus. În cazul în care clienţii sunt beneficiari de serviciu universal, iar solicitarea acestora este anterioară datei de intrare în vigoare a contractului de furnizare a energiei electrice cu furnizorul de ultimă instanţă, contractul va fi încheiat la preţul din oferta de serviciu universal. În caz contrar, clientul este preluat de către furnizorul de ultimă instanţă la preţul de ultimă instanţă, conform reglementărilor în vigoare”, se mai precizează în documentul ANRE.

Dacă ți se pare prea mic prețul de ultimă instanță menționat mai sus, trebuie să ai în vedere că nu include foarte multe aspecte. Lipsesc tarifele reglementate de distribuţie, tariful de transport – componenta de extracţie din reţea – TL, tarif serviciu sistem, contribuţia pentru cogenerarea de înaltă eficienţă, valoarea certificatelor verzi, acciza, tariful pentru energia reactivă şi taxa pe valoarea adăugată.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele