Cât câștigă Spider-Man: salariul lui Tom Holland ar putea crește, pe viitor
În mod cert, Tom Holland este, în acest moment, unul dintre cei mai bine plătiți actori. Nici nu ar avea cum să fie altfel, de vreme ce ultimul film al francizei, „Spider-Man: No Way Home” bate recorduri după recorduri, la aproximativ o săptămână de la lansarea oficială în cinematografe.
Iar dacă punem la calcul și posibilitatea ca pelicula să fie introdusă în lista scurtă a premiilor Oscar, la categoria „cele mai bune efecte speciale”, putem să tragem concluzia că salariul lui Holland ar putea să mai crească, pe viitor.
Tom Holland, pe culmile succesului
În cazul în care v-ați întrebat ce bani ar putea să îi intre lui Tom Holland în buzunar, aflați că vorbim, în acest caz, despre fabuloasa sumă de 10 milioane de dolari. Desigur, pentru acești bani, tânărul actor a muncit suficient cât să ajungă să-i merite din plin. O spun fanii, o spun producătorii, o spun și criticii.
Cu toate că s-a zvonit că „Spider-Man: No Way Home” ar putea fi ultimul film în care îl vom putea vedea pe Tom Holland, se pare că, în anii următori, ar putea exista inclusiv o trilogie Spider-Man, în care rolul principal va fi deținut de acesta.
În urma succesului răsunător al ultimei pelicule, putem avea certitudinea că viitorul lui Holland, în franciză, este asigurat.
Mai mult, rating-ul actorului pare să fi crescut, la rândul său, în ultima perioadă. Dacă până acum, Tom Holland câștiga în jur de 1 milion de dolari, pentru un rol interpretat în oricare film independent, acum are toate șansele să primească de la 2 până la 5 milioane de dolari.
Firește, în cazul lui Spider-Man 4, salariul actorului ar putea să se ridice chiar și la imensa sumă de 10 milioane de dolari, așa cum menționam anterior, în acest articol, producătorii dorind, prin această creșterele salarială, să-l fidelizeze pe Holland.