29 nov. 2021 | 10:55

Care sunt, de fapt, efectele financiare ale pandemiei asupra turismului: dispar bani grei

ACTUALITATE
Care sunt, de fapt, efectele financiare ale pandemiei asupra turismului: dispar bani grei

Industria turismului a fost una dintre cele mai afectate sectoare, de pe urma actualei pandemii. Numai pentru anul 2021, analiștii estimează pierderi de 2.000 de miliarde de dolari, la nivel global.

Turismul a suferit mult de pe urma acestei crize sanitare. La nivel global, pierderile sunt uriașe, arată datele celor mai recente studii de piață. Se pare că anul 2021 a șters 2.000 de miliarde de dolari din această industrie, din cauza restricțiilor impuse de guverne, pe fondul apariției de noi și noi valuri epidemiologice.

Organizaţia Mondială a Turismului (UNWTO) trage un semnal de alarmă și avertizează asupra faptului că turismul la nivel global aproape că s-a prăbușit în cel de-al doilea an pandemic.

Potrivit agenţiei ONU, fluxurile de turişti internaţionali ar urma să rămână anul acesta „cu 70 până la 75% mai mici” decât înaintea pandemiei.

Potrivit UNWTO, 46 de ţări sunt în această etapă închise complet pentru turişti, adică o destinaţie din cinci, iar 55 de state sunt parţial deschise. În schimb, patru ţări au ridicat toate restricţiile: Columbia, Costa Rica, Mexic şi Republica Dominicană.

Nu sunt vești bune nici pentru finalul de an

Din cauza apariției noii tulpini Omicron, se pare că nici finalul de an nu va aduce vești prea bune în turism. Încă există multe incertitudini legate de gradul real de periculozitate al acestei variante, iar oamenii de știință au nevoie de timp pentru a stabili niște date concrete. În tot acest timp, țările adoptă noi măsuri de precauție, care se traduc inclusiv prin restricții de călătorie. Toată această situație are un impact nefavorabil asupra turismului de final de an, spun experții.

Totuși, analiștii pieței sunt încrezători în capacitatea turismului de redresare.

„Criza din sectorul turismului este istorică, dar turismul are capacitatea de a se redresa rapid”, a declarat pentru AFP secretarul general al UNTWO, Zurab Pololikaşvili.

Oficialul a mai afirmat faptul că, în acest moment, există „speranţe că 2022 va fi un an mult mai bun decât 2021”.

Din nefericire, cele mai grele situații vor trebui să fie înfruntate în statele al căror Produs Intern Brut (PIB) este dependent, în mare parte, de veniturile industriei turistice. Pentru acestea, se estimează pierderile economice cele mai grave, spun analiștii economici.