29 nov. 2021 | 07:00

Bill Gates, în România: ce investiții are în eMAG, dar în Hidroelectrica sau Petrom

ACTUALITATE
Bill Gates, în România: ce investiții are în eMAG, dar în Hidroelectrica sau Petrom

Bill Gates are investiții în fiecare colț al planetei, inclusiv în România, mai ales prin intermediul fundației caritabile Bill & Melinda Gates. Valorile sunt fabuloase.

Bill Gates este al patrulea cel mai bogat om la nivel global. Doar în 2021, averea sa a crescut cu 6,3 miliarde de dolari, până la 138 de miliarde. Printre interesele sale financiare se numără și entități importante din România, precum Fondul Proprietatea, societatea listată dual la bursa de la București și de la Londra.

Bill Gates și investițiile sale în România

Conform datelor analizate de Ziarul Financiar, prin intermediul fundației pe care o administrează împreună cu fosta sa soție, Bill Gates avea în 2020 o investiție de aproape 3,6 milioane de dolari în Fondul Proprietatea. Valoarea este semnificativ mai mică față de cea de cu un an în urmă.

În 2019, fundația avea investiții de 8,7 milioane de dolari în certificate de depozite globale sau GDR-uri ale Fondului Proprietatea. Punctual, participațiunile au scăzut cu 58,6% de la un an la altul. Acest detaliu este foarte important din mai multe motive.

Prin investiţia la Fondul Proprietatea, fundaţia cu active de circa 50 de miliarde de dolari, are expunere indirectă la companii de o importanţă strategică pentru România, precum Hidro­electrica, Nuclearelectrica şi Petrom, societăţi unde Fondul este acţionar direct.

În ceea ce privește relația dintre Bill Gates și eMAG, cel mai mare magazin online de pe meleaguri mioritice, acesta pleacă de la compania din spatele gigantului autohton. Practic, Gates are 4,5 milioane de dolari investiți în compania sud-africană Naspers, acționarul majoritar al celui mai mare retailer online din România, conform ZF.

Dincolo de investiții, însă, acești bani în entități din România nu înseamnă neapărat cu Bill Gates influențează în vreun fel activitatea celor mai importanți jucători din țara noastră pe partea de energie și comerț electronic. Pur și simplu, ne află pe radarul unuia dintre cei mai bogați oameni din lume ca potențial de investiții.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele