Bănuiala oamenilor de știință, de acum câteva zeci de ani, adeverită: cum ar putea afecta computerele
O nouă descoperire a oamenilor de știință ar putea revoluționa atât știința, cât și modul în care ar putea fi folosite, de acum încolo, computerele.
Efectul bizar al mecanicii cuantice, prezis de oamenii de știință în urmă cu multe zeci de ani, s-a adeverit de curând. Mai exact, un nor de gaz de litiu răcit suficient (- 273,15 grade Celsius sau 0 Kelvin) și comprimat la densitatea optimă, ar putea deveni invizibil.
Oamenii de știință de la MIT (Massachusetts Institute of Technology) sunt cei care au făcut marea descoperire. Pentru acest experiment ei au folosit laseri. În urma acestuia, cercetătorii au descoperit că, dacă vor reuși să răcească și mai mult gazul de litiu, acesta ar putea deveni complet invizibil.
„Ceea ce am observat noi este o formă specială și foarte simplă a blocării lui Pauli, ceea ce înseamnă un atom este împiedicat să facă ce fac toți atomii în mod natural – să reflecte lumina”, a spus Wolfgang Ketterle, profesor de fizică la Massachusetts Institute of Technology (MIT), adăugând că teoria se află pe drumul cel bun, demonstrând că acest efect este posibil.
Oamenii de știință cred că tehnică va putea fi folosită, pe viitor, pentru a împiedica pierderea de informații în cazul computerelor cuantice
În cazul în care tehnica va funcționa fără greșeli, ea va putea fi folosită, în viitorul apropiat, pentru a dezvolta materiale care anihilează lumina, astfel că se va putea preveni pierderea de informații, în ceea ce privește computerele cuantice.
Cu alte cuvinte, ceea ce au demonstrat aceștia este că efectul Pauli este cât se poate de real. Acesta a fost formulat, pentru prima dată, în 1925, de către Wolfgang Pauli. Conform teoriei, fermionii, protonii, neutronii și electronii care au aceeași stare cuantincă, nu ar putea ocupa același spațiu.
„Un atom poate să reflecteze un foton dacă îi poate absorbi forța impactului, mutându-se pe alt scaun. Dacă toate scaunele sunt ocupate, nu mai are posibilitatea să absoarbă impactul și să devieze fotonul. Așa că atomul devine transparent”, a mai declarat Wolfgang Ketterle, conform Space.com.