Afacerea care duduie în pandemie. Curg banii în acest domeniu

Afacerea care duduie în pandemie. Curg banii în acest domeniu

Cu toții auzim că pandemia aproape că a pus pe butuci mediul privat. Dar nu se aplică această “regulă pandemică” pentru toată lumea. Există un domeniu de activitate care duduie în pandemie și face bani ca în nicio altă perioadă.

Pandemia i-a determinat pe români, să pună preț pe sănătate și să nu se uite la bani când vine vorba despre a se proteja, a se trata și a se asigura că nu au probleme de ordin medical.

Astfel, domeniul serviciilor medicale private a înregistrat o creștere de 18% față de 2018, fiind cu aproape 330% peste nivelul din 2010.

Conform unei analize KEYSFIN, rezultatul net (profit minus pierdere netă) al furnizorilor de servicii medicale private a crescut cu 30% faţă de 2018 şi a fost de aproape 37 de ori (+3.570%) mai mare decât în 2010, la 2,6 miliarde de lei în 2019, datorită condiţiilor pe care pacienţii români le găsesc în spitalele private: calitatea serviciilor oferite, aparatură performantă şi condiţiile spaţiilor de consult, tratament şi intervenţii.

În total, top 10 companii care oferă servicii medicale private însumează aproape 21% din valoarea acestei pieţe pe plan local.

Greii de pe piața serviciilor medicale private

În top trei operatori medicali privați regăsim, și în acest an CENTRUL MEDICAL UNIREA SRL, cunoscut publicului sub numele Regina Maria, cu o cifră de afaceri de 565 de milioane de lei şi 4,1% din total, MED LIFE SA, cu venituri anuale de 465 milioane de lei şi 3,3% din total, iar pe locul al treilea, SANADOR SRL, cu 357,5 milioane de lei şi 2,2% din total în 2019.

O bună parte din jucătorii de pe piața serviciilor medicale private au oferit, între 2020 și 2021, teste pentru COVID. Aceasta a fost o nișă cu creștere excepțională, cum era de așteptat.

În acest context e bine de știut că, de anul acesta, sunt acceptate în raportările oficiale și testele rapide. Dacă la început lucrurile s-au mișcat mai greu, acum poți găsi cam în orice farmacie teste rapide prin care poți depista prezența virusului sau a anticorpilor. Consiliul Concurenței a făcut o analiză pentru a vedea cât costă acestea în România în comparație cu celelalte țări europene. O listă cu prețuri ai aici.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și:
Etichete: