02 iun. 2020 | 06:30

Totul despre bacalaureatul din această vară: când va avea loc sesiunea specială și cine va profita

CHESTII
Totul despre bacalaureatul din această vară: când va avea loc sesiunea specială și cine va profita

Pe lângă cele două sesiuni de bacalaureat din fiecare an, de vară și de toamnă, anul acesta va exista o sesiune specială, confirmat de curând de către premierul României.

În contextul în care se înregistrează în continuare noi cazuri de coronavirus pe teritoriul țării noastre și, pe cât posibil, se promovează distanțarea socială, bacalaureatul din acest an va avea loc în condiții speciale. Pe lângă faptul că nu prea s-au putut pregăti cum se cuvine, din cauza faptului că școlile au fost închise, problemele liceenilor nu se vor încheia nici măcar în ziua în care trebuie să se prezinte la examen.

Orice elev care urmează să dea bacalaureatul, înainte să intre în unitatea de învățământ, va trebui să accepte să-i fie măsurată temperatura. Dacă aceasta va fi peste 37,3 grade, va fi trimis acasă. Inițial se vehicula posibilitatea de a da examen într-o sală separată, izolat, dar se pare că a picat respectiva variantă. În schimb, liceeni care au febră în ziua examenului, sunt în izolare sau carantină în acea perioadă, vor avea posibilitatea să participe la o sesiune specială de bacalaureat, diferită de cea de toamnă.

Primele informații referitoare la sesiunea specială au venit din partea ministrului Sănătății și s-a confirmat data de 6 iulie pentru sesiunea specială. Ulterior, informația a fost confirmată și de premierul României. „Am avut o discuție cu dna ministru (ministru al Educației -n.r.) și mi-am dat acordul. Pentru copiii care au temperatura nu li se poate răpi șansa de a da bacalaureatul”, a anunțat și premierul Ludovic Orban, la Digi 24. Anterior acestui moment, o sesiune specială pentru Evaluarea Națională fusese deja confirmată de președintele României.

Calendarul Bacalaureatului 2020:
  • 3 – 10 iunie – înscrierea candidaților
  • 11 – 17 iunie – echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale
  • 22 iunie – limba și literatura română – proba E a) – proba scrisă
  • 23 iunie – limba și literatura maternă – proba E b) – proba scrisă
  • 24 iunie – proba obligatorie a profilului – proba E c) – proba scrisă
  • 25 iunie – proba la alegere a profilului și a specializării – proba E d) – proba scrisă
  • 30 iunie – afișarea rezultatelor la probele scrise – până la ora 12:00
  • 30 iunie – depunerea contestațiilor în intervalul orar 16:00 – 20:00
  • 1 iulie – depunerea contestațiilor în intervalul orar 8:00 – 12:00
  • 1 – 4 iulie – rezolvarea contestațiilor
  • 5 iulie – afișarea rezultatelor finale ale bacalaureatului 2020.
La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele