Rezultate Evaluarea Națională 2020: notele se publică azi, cu anonimizarea numelor elevilor

Rezultate Evaluarea Națională 2020: notele se publică azi, cu anonimizarea numelor elevilor

Rezultatele la Evaluarea Națională 2020 vor apărea astăzi online și la avizierele unităților de învățământ. Tot azi, se depun contestațiile de către elevii nemulțumiți.

În următoarele ore, se vor publica primele rezultate la Evaluarea Națională 2020 pe evaluare.edu.ro. Aceleași informații le găsești și la avizierele școlilor. După depunerea contestațiilor și reevaluarea lucrărilor, rezultatele finale la prima sesiune de examinare vor fi publicate pe 27 iunie. Ca diferență majoră față de anii trecuți, rezultatele vor fi publicate cu anonimizarea numelui și prenumelui candidatului, în conformitate cu prevederile GDPR.

Cum se afișează rezultatele la Evaluarea Națională 2020

Primele rezultate la Evaluarea Națională 2020 vor fi comunicate luni, până la ora 14:00, în centrele de examen și pe evaluare.edu.ro.

Rezultatele la examenele naționale vor fi publicate cu anonimizarea numelui și prenumelui candidatului. Măsura este luată pentru respectarea Regulamentului general privind protecția datelor. Este prima dată de la intrarea în vigoare a GDPR când notele/rezultatele candidaților vor fi afișate astfel.

Comisiile din unitățile de învățământ/centrele de examen tipăresc din aplicația informatică EvNat un raport ce va conține: școala de proveniență a candidatului, județul, numele și prenumele candidatului, CNP și codul unic aferent candidatului: Ex: JJ0000000 (JJ-indicativul județului). Raportul a fost distribuit fiecărui candidat miercuri, în momentul predării lucrării scrise la Matematică. Pe baza codului unic din raport, fiecare candidat își va putea vedea rezultatele obținute la Evaluare Națională 2020.

Listele afișate în centrele de examen și pe site-ul evaluare.edu.ro vor conține următoarele informații: codul unic al candidatului, școala de proveniență, rezultatele probelor la examenul de Evaluare Națională și media.

Cei care sunt nemulțumiți de note pot depune contestații astăzi între orele 16:00-19:00 și marți între 8:00 și 12:00. Ca referință, media generală obținută în cadrul Evaluării Naționale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a.

A doua sesiune a Evaluării Naționale va fi cea specială, dedicată celor care nu au putut participa la sesiunea curentă din motive medicale sau pentru că au fost în izolare/carantină din cauza noului coronavirus.

Calendar sesiune specială Evaluare Națională 2020:
  • 22-26 iunie: înscrierea candidaților
  • 29 iunie: Limba și literatura română
  • 30 iunie: Matematică
  • 1 iulie: Limba și literatura maternă
  • 2 iulie: afișarea rezultatelor (ora 12:00)
  • 2 iulie: depunerea contestațiilor (între orele 14:00 – 19:00)
  • 4 iulie: afișarea rezultatelor finale (după ora 12:00) la Evaluare Națională 2020.
DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: