Pe 10 februarie vor fi decernate premiile Oscar. Nu vor câștiga neapărat cei care merită, nu vor fi premiate chiar filmele care-ți plac, dar măcar nu-i și Cats acolo. Filmul de care probabil ai și uitat c-a existat trebuie să rămână însă în istorie.
[related]
Cats putea fi un film cât de cât acceptabil ca zgomot de fundal sau cât încă nu știi ce să vezi pe Netflix. Dar a fost, de fapt, ditamai producția cu buget considerabil. Și a eșuat pe măsura așteptărilor mult prea optimiste.
Pentru film am avut următoarea combinație: Taylor Swift, James Corden, Jason Derulo, Idris Elba, Ian McKellen și Tom Hooper, un regizor premiat cu un Oscar (The King’s Speech). Sună bine, te așteptai să iasă un film decent, pentru că, teoretic, n-ai cum să greșești cu o asemenea distribuție. Numai că toate aceste nume au fost implicate într-un dezastru cinematografic absolut.
Cats, versiunea care a ajuns în cinematografe, e un film adaptat după unul dintre cele mai vechi spectacole de pe Broadway.
Show-ul este bazat după o carte de poezii despre pisici, scrisă de TS Eliot în 1939. Evident, nu există cine știe ce plot, sunt doar niște pisici care dansează și cântă despre personalitatea și viața lor de pisici. E un spectacol pe care îl urmărești pentru coregrafie și muzică și în nicio clipă nu-ți trece prin cap că o asemenea poveste poate fi ecranizată. Din ‘39 până acum, nu s-a gândit nimeni să facă un film despre asta, pentru că nu are sens.
Tipul ăsta de spectacole trebuie privite pe o scenă, în așa fel încât să vezi întreaga coregrafie, nu pe bucăți pe un ecran. Cineva a avut însă ideea să o facă și pe asta. Și a ieșit o catastrofă. Dar una care, ar fi sănătos, poate servi drept lecție pentru viitor.
Încă de când s-a anunțat că filmul Cats se întâmplă lumea a avut o reacție comună: de ce?. Însă de îndată ce a fost lansat primul trailer, soarta filmului era deja evidentă. CGI șubred și personaje care arătau înfricoșător. În engleză există un termen care nu se prea poate traduce: Uncanny Valley. Face referire la senzația deranjantă și tulburătoare față de un obiect care seamănă prea mult cu un om, dar prea puțin ca să pară realist.
Conceptul apare, de obicei, în jocurile video. S-a dus însă și în filme cu CGI din abundență sau a ajuns să fie folosit și pentru roboți nici chiar oameni, nici chiar mașinării.
Cam tot filmul Cats poate fi definit de acel termen.
În film au fost implicați niște oameni foarte talentați, unii dintre ei chiar obișnuiți cu scena și care, probabil, sperau să obțină ceva notorietate din acest proiect. Actorii, însă, par pur și simplu trecuți printr-un filtru de Snapchat. De ce ai mai angaja talente și celebrități, dacă ajungi să le schimbi total fizicul și să-i transformi în ceva ce nu mai e uman? Cred că ar fi ieșit mult mai OK dacă filmul era pur și simplu o animație dublată de niște voci frumoase. Așa a ieșit o tocană de idei care te face să te strâmbi la ecran.
Producătorii s-au simțit cu musca pe căciulă abia când rula deja filmul în cinematografe. Tot atunci au încercat să-l, n-am alt cuvânt, peticească. Producția a fost atât de proastă, încât au retrimis filmul într-o nouă versiune, „îmbunătățită”, în speranța că nu se prinde nimeni. Surpriză. S-a prins lumea și a devenit un subiect de discuție.
This isn’t a joke: CATS was rushed into theaters before being finished so a new version is being sent to theaters with updated effects. How do you know if you have the old version? Look for Judi Dench’s human hand, wedding ring and all. pic.twitter.com/VDUOevePU9
— Jenelle Riley (@jenelleriley) December 22, 2019
Oficial, filmul a costat circa 95 de milioane de dolari să fie făcut. În cinema, a generat cam 65,5 milioane de dolari.
Cats ar fi costat în total 226 de milioane de dolari și se speculează că filmul va pierde cel puțin 71 de milioane de dolari. La finalul lui 2019 se estima însă că producția ar fi însemnat o pagubă de circa 100 de milioane de dolari pentru studioul care a creat-o. De unde diferența? Ei bine, un film costă întâi să-l faci, apoi să-l promovezi.
Un exemplu impresionant: filmul Minions a costat 74 de milioane de dolari să fie făcut. 600 de milioane de dolari au fost cheltuite ca să fie promovat. Sigur, ultima cifră devine irelevantă când vezi încasările: 1,16 miliarde de dolari.
Cats a fost o pagubă pentru Universal Studios. Așa că studioul nici măcar nu l-a mai trimis la Oscar, l-a ținut acasă și l-a încuiat în beci. Dar cert e că reputația actorilor nu va suferi prea mult. Hooper va rămâne de acum încolo „tipul ăla care a făcut Cats”. Aproape că nu-ți vine să crezi că omul responsabil de The King’s Speech a reușit să creeze o asemenea prăjeală. Prevăd în viitorul lui o binemeritată Zmeură de Aur.
Reacții asemănătoare au apărut și după ce a fost lansat primul trailer pentru Sonic the Hedgehog care avea niște efecte cel puțin dubioase. A fost nevoie de patru luni ca să fie corectate acele detalii.
Creatorii Cats au încercat să peticească un film întreg în doar câteva zile. Practic, o spoială rapidă, că poate-poate. N-a fost să fie. În ritmul ăsta, s-ar putea ca filmul Cats să devină noul The Room, adică genul de film care e atât de prost, încât trebuie să-l vezi.
[related]
Nu văd un viitor bun nici pentru Dolittle, un film produs tot de Universal și care urmează să fie lansat în curând. Poate că cu ocazia asta se va termina și trendul ăsta de reciclat producții vechi și o să vină chestii noi, originale. Nimeni nu a vrut un film Cats, nimeni nu a vrut un Dolittle în care nici măcar nu apare Eddie Murphy, dar probabil că e nevoie de un șir de eșecuri financiare ca să se înțeleagă ce vor oamenii de fapt. Sau pot copia strategia Disney cu o franciză care se întinde pe zeci de ani.
Conținutul articolelor din secțiunea Opinii reprezintă strict opiniile autorilor textelor și nu reprezintă neapărat poziția oficială a PLAYTECH.ro.