Exercițiu de imaginație: lucratul de acasă poate schimba lumea și avem cu toții de câștigat

Exercițiu de imaginație: lucratul de acasă poate schimba lumea și avem cu toții de câștigat
Sursa foto: Luke Peters / Unsplash

În urmă cu aproximativ o săptămână, a apărut un studiu care confirma numărul infim al românilor care și-au permis să lucreze de acasă. Asta comparativ cu alte țări din Europa. Chiar și în aceste condiții însă, presimt că lumea nu va mai fi la fel.

Comparativ cu celelalte țări membre ale Uniunii Europene, România a avut cea mai mică pondere a angajaților care și-au permis să lucreze de acasă. Această informație a fost confirmată de un raport realizat de Eurofund care a încercat să ofere o imagine de ansamblu a situației din UE vizavi de piața muncii pe perioada pandemiei.

Punctual, este vorba de 20% dintre români. E o discrepanță teribilă în raport cu viteza la internet de care beneficiază cei mai mulți dintre noi.

La nivelul întregii Uniuni Europene, peste o treime din angajați (37%) au început să lucreze de acasă în pandemie. Lideri în domeniu sunt Finlanda (60%), urmată de Luxemburg, Olanda, Belgia și Danemarca, toate cu peste 50% din populație.

Dincolo de aceste statistici care nu ne plasează într-o lumină favorabilă, interesant este însă alte aspect. Ce se va întâmpla dacă vom continua să lucrăm de acasă. Ce se va întâmpla cu spațiile de birouri? Ce se va întâmpla cu ședințele față în față și cum va influența lipsa necesității lor lumea în care trăim, la scară largă.

Americanii au dat startul, iar viitorul sună „altfel”

În ultimele săptămâni, am detaliat mai multe anunțuri ale unor companii care au decis să permită angajaților să lucreze de acasă pe perioadă nedeterminată. Este vorba de giganți din diverse industrii cu mii sau zeci de mii de angajați.

La început, a fost vorba de CEO-ul Twitter. Nu a durat mult până când ne-am confruntat cu anunțuri similare din curtea Facebook, Shopify, dar și a celor de la Morgan Stanley, Nationwide Insurance sau Barclays. Companiile importante din online au fost primele care au implementat această schimbare la scară largă, dar numărul celor care iau în considerare măsuri similare este semnificativ.

În mod previzibil, schimbarea bruscă a fost cauzată de pandemie.

Pentru viitorul apropiat sau îndepărtat, coronavirus nu pleacă nicăieri. Din acest motiv, în momentul în care lucrurile au funcționat mai mult decât rezonabil cu muncitorii activând de acasă, este aproape absurd să-ți pui viața angajaților în pericol, pentru a-i vedea la birou.

După șase luni sau un an în care oamenii nu se vor mai întâlni cu colegii de la muncă decât în plan virtual, repercusiunile pe termen lung vor începe să apară. Începând cu marile orașe, centre industriale sau de afaceri și terminând cu orășelele, lucrurile nu vor mai fi la fel. Nu este exclus nici să mă înșel, dar există niște argumente destul de probabile în acest sens.

Totul pleacă de la prețuri și confort

La nivel global, s-au creat mai multe centre economice construite în jurul anumitor activități.

Londra este un important centru financiar cu ramificații globale. Silicon Valley a fost construit în jurul orașului San Francisco, în timp ce piața financiară a Asiei este sinonimă cu Shanghai. Până și capitala României are o densitate impresionantă raportată la populația întregii țări datorită mediului de afaceri și a firmelor care își desfășoară activitatea aici.

Consecințele nu au întârziat să apară.

Cei care activează în oricare dintre orașele de mai sus ajung să plătească chirii exorbitante, să stea mult în trafic, să fie mai obosiți, toate din cauza unui loc de muncă. San Francisco a devenit renumit pentru chirii de 3.000 – 4.000 de dolari pe lună pentru o garsonieră sau apartament cu două camere.

În București, ajungi rapid la o chirie de 500 de euro și nu este deloc exagerat să plătești chiar și 1000 de euro, într-un apartament decent în zona Victoriei.

Problema nu constă însă în acele sume exorbitante, ci în valoarea lor în alte orașe.

Cu banii din București închiriezi un spațiu dublu în Ploiești. Cu prețul pe un apartament cu două camere în centru Londrei îți cumperi o casă cu etaj la 60 de kilometri în afara capitalei britanice. Toate se vând și toate se închiriază însă din cauza apropierii de ”bani”.

Pe principiul clasic că trebuie să cheltui bani ca să produci bani, oamenii optează să plătească un procent semnificativ din salariu pe o chirie mai apropiată de locul de muncă, ca să nu mai stea o oră sau o oră și jumătate în trafic. La prima vedere, tranzacția este una corectă, dai bani ca să câștigi timp alături de familie, de prieteni, de hobby-urile tale.

Nu ar fi însă mai atrăgătoare perspectiva de a nu fi nevoit să faci această alegere?

Lucratul de acasă schimbă scara de valori

Dacă poți să lucrezi de oriunde, nu ai vrea să trăiești aproape de plajă?

O casă aproape de pădure este mai ieftină decât un apartament cu două camere în centru, fie și la doar 50 de kilometri de Capitală. Ce te încântă mai mult, o plimbare în aer liber prin grădină, uitându-te la flori sau forfota din Centrul Vechi?

Sunt multe motive să stai într-un oraș aglomerat. Acestea nu vor dispărea peste noapte dacă vom începe să lucrăm cu toții de acasă. Dacă viața ta gravitează însă în jurul unor restaurante de top din București, vei avea tot timpul motive să revii în Capitală.

În cea mai mare parte a timpului, îți dorești însă un pic de spațiu să respiri, un grătar cu prietenii sau un film cu persoana iubită. Acestea din urmă nu sunt însă legate de aglomerația orașului poluat care ți-a mâncat ani din viață.

Când cei mai mulți dintre noi lucrează de acasă, orașele nu vor mai fi construite în jurul business park-urile și hub-urilor de tech.

Orașele vor avea o personalitate diferită, vor progresa diferit, poate un pic imprevizibil la început. Traficul în marile orașe s-ar putea relaxa și avem nevoie cu toții de asta. Micile orașe ar putea deveni din nou interesante.

Cu câteva restaurante bune, câteva hipermarketuri și acces la piața globală de comerț online, poți locui la fel de bine în Sighișoara sau Târgu Mureș, în loc să stai în București, Cluj sau Brașov.

Când vezi că toate mall-urile sunt la fel, cu aceleași magazine, restaurante și surse de divertisment, în Londra, Viena sau București, globalizarea este evidentă și aparent inevitabilă. Dacă mulți dintre noi lucrează însă de acasă și continuă să fac comenzi pe internet, cred totuși că mall-urile vor dispărea. Vom începe să cumpărăm local, să apreciem magazinele cu personalitate și restaurantele de familie. Mulți dintre noi au început deja să facă asta.

În final, sper ca un număr mare de companii să accepte și să promoveze beneficiile lucratului de acasă. Vom avea cu toții de câștigat.

Un studiu recent atrăgea atenția asupra faptului că, până în 2060, populația din Tulcea, Covasna sau Mehedinți va scădea cu 50%, pentru că oamenii caută locuri de muncă mai bine plătite în București, Iași sau Cluj. Cea mai mare parte a României este deja despădurită, ar fi păcat să devină părăsită și de oameni.

Cei mai mulți dintre români nu au învățat mare lucru din pandemie, dacă observi oamenii din jur când te plimbi 10 minute pe stradă sau stai 30 de minute în trafic. Eventual, au devenit un pic mai paranoici și mai fascinați de conspirații. Cel puțin celor 20% dintre noi care au putut lucra de acasă, le-a rămas însă ceva în minte.

Poți câștiga bani din confortul căminului, poți sta mai mult cu familia, poți face economie și, în final, poți fi mai relaxat pentru că nu te întâlnești cu șeful pe hol, din întâmplare. Nu este ușor la început, iar unii, poate, nu se vor adapta niciodată.

Cei mai mulți, însă, își vor da seama că sunt un pic mai fericiți, iar acel beneficiu neprețuit nu vine la pachet cu 8, 10, 12 ore petrecute la un birou în Pipera.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI