26 mai 2020 | 18:17

Cele mai stupide 5 motive invocate de oameni pentru a nu purta masca de protecție

ACTUALITATE
Cele mai stupide 5 motive invocate de oameni pentru a nu purta masca de protecție

Masca de protecție este obligatorie în România din 15 mai, însă nu toată lumea este dispusă să poarte așa ceva în public, iar unii invocă pentru asta motive care mai de care mai stupide.

Pentru a limita răspândirea virusului, purtarea măștii de protecție este extrem de necesară. Chiar dacă o mască obișnuită nu-l ajută prea tare pe purtător, aceasta este cel mai bun instrument prin care o persoană infectată să nu-i îmbolnăvească pe cei din jur. Asta înseamnă că, dacă toată lumea ar purta masca de protecție în spațiile publice, riscul de infectare ar fi extrem de mic.

Astfel, nu porți masca pentru a te proteja pe tine, ci pentru a-i proteja pe ceilalți de tine. Iar dacă toată lumea ar face asta, atunci cu toți am fi protejați unii de alții.

Totuși, nu toată lumea vede lucrurile așa. După cum ai văzut în ultima perioadă în România, nu toată lumea respectă regula și nu poartă masca de protecție. Iar pentru asta invocă cele mai stupide motive, pe care le vei putea vedea în continuare.

Cele mai stupide 5 motive invocate pentru a nu purta masca de protecție

1. Virusul nu este real

Aceasta este una dintre multiplele teorii ale conspirației care au apărut de la izbucnirea pandemiei. Mulți oameni cred că virusul este fie creat în mod intenționat în laborator de către chinezi, fie că a fost creat de companiile farmaceutice pentru a profita de banii obținuți din vaccinuri, fie că pur și simplu virusul nu există și este, de fapt, o tactică prin care cei puternici încearcă să ne sperie.

Avem aici categoria celor care neagă seriozitatea pandemiei și aleg astfel să nu poarte masca pentru că, de fapt, nu ar exista nicio problemă și toată lumea „se panichează degeaba”.

2. „Nu sunt infectat cu coronavirus”

Dacă acesta este motivul pe care-l folosești pentru a nu purta masca de protecție, probabil nu te-ai documentat prea bine pe subiect. O mare parte a persoanelor care ajung să sufere de COVID-19 sunt asimptomatice, ceea ce înseamnă că, deși sunt infectați cu virusul SARS-CoV-2, nu sunt conștienți de acest lucru. De asemenea, nu-ți dai seama imediat că ești infectat. Perioada de incubație durează mai multe zile, ceea ce înseamnă că, până în momentul în care ești confirmat cu COVID-19, e posibil să fi intrat deja în contact cu mai multe persoane, pe care să le fi infectat fără să vrei.

3. „Nu e cool sau nu e suficient de masculin să port masca de protecție”

O parte dintre oameni alege să nu poarte masca fie pentru că li se pare că arată penibil cu ea ori, în cazul bărbaților, pentru că nu e un look masculin.

Psihologul Keren Rosner e de părere că, în ceea ce-i privește pe unii bărbați, nu e vorba despre refuzul respectării legii. „Am observat că sunt foarte mulți bărbați, în special bărbați tineri, care refuză să poarte masca pentru că le afectează imaginea de sine, masculinitatea lor, imaginea și impactul pe care îl au în ochii celorlalți. Au impresia că arată caraghios cu masca, plus că a purta masca înseamnă că sunt submisivi, interpretarea lor estecă au acceptat slăbiciunea și vulnerabilitatea și teama că s-ar putea îmbolnăvi”, spune psihologul.

4. Purtarea măștii de protecție le încalcă libertatea

Unul dintre motivele invocate este că obligativitatea purtării măștii de protecție ar încălca libertatea oamenilor. Revoltarea în situația în care li se spune ce să facă este normală în natura umană. Totuși, faptul că ești obligat să porți o mască de protecție în spațiile publice nu-ți încalcă în vreun fel libertatea. Pentru că, de fapt, libertatea ta se termină atunci când începe libertatea altuia.

Persoanele poartă masca pentru a-i proteja pe cei din jur de ei înșiși. Situația este destul de asemănătoare cu regulile pentru fumat: Nu ai voie să fumezi în spații închise pentru că acest lucru poate avea efecte negative asupra celor care se află în aceeași încăpere cu tine.

5. Măștile de protecție cauzează probleme medicale

Persoanele dintr-o altă categorie sunt de părere că o mască de protecție ți-ar putea face mai mult rău decât bine. Vorbim aici despre afectarea sistemului imunitar sau despre intoxicația cu dioxid de carbon. Evident, acestea nu sunt adevărate.

În cazul în care masca ta nu este făcută dintr-un material ciudat (să zicem ciment, de exemplu), dacă nu ai deja probleme respiratorii, atunci ar trebui să poți respira destul de confortabil prin ele.

De ce este importantă purtarea măștii de protecție

Fiecare boală infecționasă are o rată de reproducere, numită R. Când valoarea acesteia este 1.0, înseamnă că o persoană obișnuită infectează, în medie, o altă persoană. În cazul pandemiei din 1918, gripa spaniolă avea o rată de reproducere de 1,8. Asta înseamnă că o persoană infecta, în medie, aproape două persoane. În cazul COVID-19, în absența măsurilor precum distanțarea socială sau purtarea măștii, rata de reproducere a bolii este de cel puțin 2,4.

Eficiența măștilor în controlarea pandemiei depinde de trei factori principali: de rata de reproducere R0 a virusului în comunitate, de eficiența măștii în ceea ce privește transmiterea, dar și de procentul de persoane care poartă măști. Potrivit modelelor realizate de cercetători, dacă 80% dintre persoane poartă măști care sunt 60% eficiente (lucru care se poate realiza cu măști obișnuite din pânză) putem ajunge la o rată de reproducere mai mică decât 1.0, suficient pentru a împiedica răspândirea bolii.