Vehiculul cu care Jeff Bezos vrea să trimită oameni pe Lună
Jeff Bezos a dezvăluit lumii vehiculul uriaș realizat de compania sa, Blue Origin, cu care plănuiește să ducă oameni pe Lună.
Vehiculul se numește Blue Moon și are scopul de a duce pe Lună încărcături de diverse mărimi și greutate. Bezos speră ca, într-un final, compania să stabilească pe Lună „o prezență umană continuă”. „Acesta este un vehicul incredibil, și se va duce pe Lună”, a zis Bezos.
Cei de la Blue Origin au cochetat cu ideea unui lander lunar de câțiva ani, dar până azi nu a vorbit în detaliu de planuri concrete. Modelul de mărime reală prezentat de Bezos este menit să transporte încărcături cu roboți și infrastructură care cântăresc până la 4 tone. Lander-ul va folosi tehnologie LIDAR pentru a ateriza la distanțe de până la 22 de metri de locul unde trebuie să ajungă. De asemenea, are niște piciorușe de aterizare destul de lungi, care vor face aterizarea mai ușoară.
Dimensiunile lander-ului sunt numai bune pentru a încăpea în New Glenn, sistemul de rachete reutilizabile conceput de Bezos. El a dezvăluit și noul model de motor de rachetă – BE-7 – care va permite existența Blue Moon. Acest motor va folosi hidrogen și oxigen, cele două ingrediente din care este făcută apa și care pot fi obținute din depozitele de gheață de pe Lună. „Folosim hidrogen lichid pentru că, în cele din urmă vom fi capabili să luăm hidrogen din apa de pe Lună și să putem realimenta aceste vehicule de pe suprafață”, a zis Bezos.
Veștile aduse de Bezos nu au cum să nu atragă atenția celor de la NASA. Agenția spațială plănuia să trimită din nou oameni pe Lună în 2028, însă presiunile din partea președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, i-au făcut să își schimbe planurile și să plănuiască o aterizare pe Lună în 2024.
„Îi putem ajuta să își atingă [scopul la timp], dar doar pentru că am început acum trei ani”, a zis Bezos. „Este timpul să ne întoarcem pe Lună, iar de data asta să rămânem”.