03 iul. 2019 | 09:17

Telefoane Digi ieftine: dai pe lună mai puțin decât dai pe țigări

ACTUALITATE
Telefoane Digi ieftine: dai pe lună mai puțin decât dai pe țigări

Pe lângă abonamentele ieftine, Digi are și câteva telefoane cu preț excelent. De la Nokia până la Motorola, le-am căutat pe cele pe care le cumperi cu sub 20 de lei pe lună.

În această lună, Digi are o campanie de portare și cumpărare telefoane cu avans de zero lei, dar și rată lunară foarte bună. Sigur, există numeroase telefoane premium, dar acum le-am căutat pe cele ieftine. Au avans de zero lei, dar mai și costă sub 20 de lei pe lună. Le-am adunat pe cele mai bune jos.

Telefoane de la Digi pe care dai zero lei avans

Primul model care se remarcă este Digi R1. Costă 450 de lei, dar în campanie „Oferta verii” are un cost de 18,5 lei pe lună. Ca hardware, are 3 GB de memorie RAM, 32 GB spațiu de stocare, două camere principale de 13 megapixeli, respectiv 5 MP, cu una secundară de 13 MP, iar ecranul este de 5,72 inci HD+. Are o baterie de 2.850 mAh.

De la Nokia e modelul 2.1. Digi îl are în ofertă la 450 de lei, dar în rate ajungi la 18,5 lei pe lună. Telefonul are ecran de 5,5 inci, Android Go, cameră de 8 MP și difuzoare stereo.

Un al treilea smartphone recomandat este Motorola E5 Play la 400 de lei. Pe lună, acesta are un cost de 16,5 lei. Telefonul are ecran de 5,3 inci, sistem de operare Android Go, cameră foto de 8 MP și suportă standardul VoLTE de la operator.

În cazul în care te întrebi cum plătești ratele, ei bine, sunt în factura lunară. Oferta e valabilă la portare, astfel că vii cu numărul în rețeaua Digi și ai telefoane în rate, fără dobândă, și cu avans mai mic sau mai mare. Ca finanțare sunt două variante prin două bănci cu prezență locală: ING Acum și UniCredit Consumer Financing. Sunt 24 de rate egale, comisioane zero și se acordă pe loc în magazinele operatorului. Abonamentul Digi, dacă iei unul singur, costă doar cinci euro pe lună.

Oferta e valabilă doar până pe 31 iulie. Ai toate detaliile pe site.