04 ian. 2019 | 10:25

Poza asta cu Samsung Galaxy S10 îți arată schimbările radicale

ACTUALITATE
Poza asta cu Samsung Galaxy S10 îți arată schimbările radicale

În cam două luni o să vedem Samsung Galaxy S10 prezentat oficial. Până atunci, prima poză cu adevărat utilă a apărut online și sursa n-a greșit în ultimii ani.

Ce știm concret, până acum, despre Samsung Galaxy S10 e că va avea un design nou, un ecran perforat, camere foto mai bune și un scanner de amprente integrat în ecran. Altfel, ultimele zvonuri sunt despre cum vor fi cinci versiuni ale aceluiași telefon.

Evan Blass a publicat pe contul lui de Twitter o poză cu Samsung Galaxy S10 văzut din față. Modelul în cauză este „Beyond 1”, un nume de cod pe care Samsung l-ar folosi pentru telefoanele de anul acesta. Acest model ar fi cel cu ecran mai mic, adică aproximativ 6 inci și ar fi versiunea de bază.

Mai sunt Beyond 2, adică Samsung Galaxy S10 Plus, dar și Beyond 0, un model „lite” cu ecran de 5,8 inci, iar cel mai bun ar fi Beyond X cu ecran de 6,7 inci și conectivitate 5G. Aceste nume de cod nu sunt confirmate oficial, evident.

Samsung-Galaxy-S10-poza-leak

Atât Samsung Galaxy S10 „Beyond 1” și „Beyond 2” ar avea același hardware (aproximativ): procesor Qualcomm Snapdragon 855 (sau Exynos 9820 pentru anumite regiuni), aceeași cameră foto (deși versiuni Plus s-ar putea să aibă una suplimentară), același tip de ecran – cu diagonale diferite – și aceeași cantitate de memorie RAM și spațiu de stocare.

Performanța fotografică va fi ridicată, conform unei informații despre o opțiune nouă din aplicația camerei foto. Samsung Galaxy S10 ar beneficia de un mod denumit Bright Night, care să-ți permită să capturezi imagini mai luminoase chiar și când nu e suficientă lumină.

Odată cu această poză de mai sus au apărut și foliile de protecție. După cum vezi în videoul de mai jos, diferența de 0,4 inci între cele două modele se păstrează. Totuși, poți observa cât de mici vor fi marginile – sus și jos – și că peste camera de selfie o să fie folia de protecție.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele