11 feb. 2019 | 11:33

Samsung Galaxy S10 colorat și ieftin. Cum arată cel mai accesibil S10

ACTUALITATE
Samsung Galaxy S10 colorat și ieftin. Cum arată cel mai accesibil S10

20 februarie este ziua când Samsung anunță telefoanele din gama Samsung Galaxy S10. Până când lucrurile vor deveni oficiale ne bucurăm de alte imagini și informații care au apărut pe internet. Acum știm și cum va arăta cel mai accesibil Samsung Galaxy S10.

Coreeni de la Samsung plănuiesc să lanseze mai multe telefoane la evenimentul Unpacked din 20 februarie. Un model se va numi Samsung Galaxy S10 E și va fi cel mai accesibil telefon din gamă.

Totuși, asta nu înseamnă că va fi mai puțin performant decât celelalte modele. Samsung Galaxy S10 E ar avea același procesor Snapdragon 855 (Exynos 9820, în funcție de regiune), 6 GB RAM și 128 GB spațiu de stocare.

De asemenea, acest Samsung Galaxy S10 va avea și același display perforat Infinity-O, însă nu va fi unul curbat pe margini, ci drept. Un alt element care lipsește este senzorul de amprentă încorporat în display, ci acesta va fi amplasat pe spate, lângă camera foto.

În același timp, Samsung Galaxy S10 E va fi cel mai mic smartphone din gamă, cu o diagonală de 5,8 inci. Samsung Galaxy S10 va avea un ecran de 6,1 inci, iar varianta Plus va ajunge până la 6,4 inci. Ultimul compromis pe care-l vei face este că alegi un sistem cu două camere pe spate și una singură în față, spre deosebire de S10+ care ar avea trei camere pe spate și două frontale.

Vestea bună este că Samsung Galaxy S10 E primește o culoare care nu va fi disponibilă pe niciun alt telefon din serie. Telefonul coreenilor va fi disponibil și într-un galben țipător numit Canary Yellow. Așa că dacă îți plac telefoanele colorate atunci poate ar trebui să fii atent la S10e ce s-ar lansa pe 8 martie în toată lumea.

Mie nu-mi place culoarea, dar sunt sigur că se vor găsi mulți doritori. Samsung lansează Samsung Galaxy S10 E în competiție directă cu iPhone XR (modelele ieftine și colorate de iPhone) și era normal să vedem culori mai speciale decât tradiționalul negru și albastru.

Bineînțeles, Galaxy S10 E este cel mai accesibil telefon din serie, dar asta nu înseamnă că este și ieftin (nu în comparație cu alte modele „de buget”), deoarece prețul vehiculat pentru acesta ar fi undeva la 700 de dolari.