Primul film românesc care ajunge pe Netflix e o comedie
Primul film românesc care ajunge pe Netflix este comedia „Ghinionistul”, în regia lui Iura Luncașu.
„Ghinionistul” este o producție independentă, care vine de la Imagine8 Stories și care a fost realizată din fonduri proprii. Scenariul pentru „Ghinionistul” a fost scris de Radu Gabriel, Salex Iatma și Iura Luncașu. Din distribuție fac parte actori celebri, figuri din lumea muzicii și personalități din showbusines. În rolurile principale sunt Vlad Logigan, Sânziana Tarța, Gheorghe Visu și Radu Gabriel. Pe lângă ei, mai joacă și Dorian Popa, Levent Sali, Diana Dumitrescu, Ruby, Augustin Viziru, Virgil Ianțu și Codin Maticiuc.
Filmările s-au desfășurat în orașul Reșița și în împrejurimi, în luna octombrie a anului 2018. Povestea îl urmărește pe Robert (Vlad Logigan), care o cunoaște pe Sonia (Sânziana Tarța) în niște împrejurimi nu tocmai fericite. Sonia, fiind fiica unui afacerist bogat, se află la pol opus față de Robert pe plan financiar. Cei doi au însă în comun pasiunea intensă pentru muzică. Întâlnirea lor îi poartă către împlinirea unui vis secret.
„Am aşteptări mari de la «Ghinionistul» pentru că am o dorinţă uriaşă de a continua în zona asta de film independent”, a zis regizorul Iuncașu cu privire la film. , potrivit Click. „Mai mult, consider că am datoria de a încerca să aduc cât mai mulţi oamenii în sala de cinema, aşa că am mizat pe comedie şi sper că cel puţin din perspectiva genului, a scenariului şi nu în ultimul rând a distribuţiei excepţionale, «Ghinionistul» să convingă publicul românesc că cel mai bine ne pricepem să râdem. Am avut noroc că am întâlnit oameni care au înteles asta, primul sprijin venind din Reşita, unde am descoperit o mare deschidere din partea tuturor. Autorităţile locale, în special Primarul Ioan Popa, precum şi comunitatea de business au făcut totul ca acest film să iasă aşa cum ne-am dorit”.
Dacă vrei să vezi filmul pe Netflix, îl găsești aici.