Porsche dezvăluie cum va arăta viitorul mașinilor cu acest concept fabulos
Porsche a realizat un concept car al viitorului care impresionează, dar și sperie, în același timp. Viitorul mașinilor de mare viteză arată bine, dar cu prețuri pe măsură.
Toți marii producători care Ferrari sau Bugatti s-au aventurat în construirea mașinilor de tip speedster, ca să arate că pot și să atragă clienții bogați.
Evident că niciunul dintre acești bogătași nu folosesc acele mașini la adevăratul potențial. Prin cartierele de lux doar le afișează ostentativ, altfel îi ia radarul, iar pe circuit nu prea se încumetă mulți, pentru că e riscant și oricum, mulți dintre ei sun „șoferi de duminică”.
Ferrari s-a lăsat de speedstere, după modelele Monza SP1 și SP2, dar nu la fel se poate spune și despre Porsche.
Porsche visează la o mașină pe care s-ar putea să n-o cumpere nimeni
Compania a intrat în parteneriat cu Lacour, un constructor legendar de speedstere, care face astfel de mașini încă din anii ‘50. Porsche nu promite noua mașină că va apărea prea curând, poate prin 2040, când automobilele vor arăta altfel.
Noul concept car, inspirat după Porsche 356 și Porsche Speedster, are un design cu adevărat futurist, ceva ce vezi doar în filmele SF. Acesta să fie, oare, viitorul mașinilor de mare viteză?
Cei doi porducători vor să te convingă să crezi că da, dar plăcerea condusului se va rezuma la o singură persoană.
Mașina gândită de Lacour are un singur loc, ca să nu fii distras de vreun pasager și să te concentrezi doar pe experiența condusului (dacă nu apar mașinile autonome până atunci, pentru că 2040 e o dată destul de îndepărtată, iar tehnologia nu stă în loc).
Garda la sol e atât de redusă încât zici că mașina e lipită de carosabil. Asta mă duce cu gândul că în viitor, trebuie să avem și șosele pentru astfel de automobile pe care să nu existe nici cea mai mică denivelare. Acești producători cer deja mai mult artă, decât tehnică, iar totul va fi doar pentru cei care-și permit astfel de mașini.
După criza economică din 2008, chiar și cei mai mari producători au renunțat să mai scoată pe piață un număr record de mașini în valoare de milioane de dolari. Nu le cumpără aproape nimeni, așa că și-au învățat lecția și fabrică doar un număr limitat de unități.
Uită-te la Bugatti, care a făcut cea mai scumpă mașină din lume, dar doar una singură, pentru cine a vrut-o și cine și-a permis.