08 apr. 2019 | 17:03

REVIEW Huawei P30 Pro – Telefonul care te face să-ți arunci aparatul foto compact

VIDEO ACTUALITATE

Huawei pune accentul pe fotografie cu P30 Pro și reușește să rupă gura târgului cu un zoom nemaivăzut pe telefoane.

Un punct din ce în ce mai discutat legat de telefoane au devenit camerele foto. Și pe bună dreptate. Luăm telefoanele peste tot cu noi și facem poze pentru că ne place sau ca să le punem pe internet.

Huawei a intrat în parteneriat cu Leica în 2016 și de atunci a mizat pe fotografie cu seria P. Succesul nu s-a lăsat așteptat. Compania a vândut 206 milioane de telefoane anul trecut și dintre acestea 16 milioane au fost din seria P20.

Acum, Huawei atinge un nou nivel de performanță fotografică pe un smartphone cu P30 Pro. Mai ales la nivel de adaptabilitate.

Huawei P30 Pro. Telefonul care înlocuiește camera foto de buzunar

De fiecare dată când mă refer la performanța camerei foto de pe Huawei P30 Pro nu am în minte o comparație cu un DSLR sau un mirrorless. În orice caz, nu cu un aparat foto dedicat, eventual cu obiective, al cărui senzor e cam cât un sfert din acest telefon. Nu. Mă raportez fix la aparatele foto pocket, cele pe care dai acum câteva sute de lei și te minunezi de zoom, dar calitatea e îndoielnică. Pentru așa ceva, un telefon poate fi mai bun.

Huawei P30 Pro are un sistem format din patru camere foto, iar senzorul principal este unul de 40 MP (f/1.6) care produce o imagine de 10 megapixeli.

Mai avem un senzor ultrawide de 20 de megapixeli (f/2.2) care este capabil să surprindă și cadre macro și astfel te poți apropia până la 2,5 cm de subiect. Al treilea senzor, și cel mai interesant, este camera foto de 8 MP cu stabilizare optică care este capabilă de un zoom optic de 5x, de un zoom hibrid de 10x și de un zoom digital de 50x.

A patra camera este una 3D Time of Flight și îți va fi utilă în realizarea fotografiilor de tip portret și în a măsura obiecte.

Minunea inginerească este senzorul telefoto deoarece acesta este amplasat pe verticală în interiorul telefonului, iar atunci când faci zoom lentila se extinde de-a lungul corpului telefonului. Asta face posibilă un zoom optic 5x. Un alt element esențial al sistemului este o prismă din camera telefoto care reflectă lumina la unghi de 90 de grade pentru a maximiza distanța focală.

Huawei P30 Pro face fotografii noaptea de zici că e zi

sample Huawei P30 Pro

În senzorul principal a fost înlocuit tradiționalul filtru RGB (Red Green Blue) pentru unul RYYB (Red Yellow Yellow Blue) ceea ce face posibilă atingerea unui ISO de până la 409.600. Cei de la Huawei au făcut asta pentru a obține o performanță și mai bună pe timp de noapte sau în situații de luminozitate scăzută, dar și pentru reținerea mai multor detalii atunci când lumina este bună.

În urma testelor pot să spun că a fost o mișcare bună deoarece fotografiile pe timp de noapte sunt excelente. Unele ai impresia că au fost făcute în timpul zilei. Totuși, balansul de alb nu este întotdeauna excelent și imaginile tind să aibă o tentă gălbuie, dar asta poate fi rezolvat simplu în editare.

Dacă nu ai subiecte în mișcare, atunci modul de fotografiere de noapte te va impresiona cu siguranță. Pe Huawei Mate 20 Pro am văzut pentru prima oară de ce e capabilă tehnologia companiei, iar acum au perfectat-o și imaginile sunt și mai luminoase.

Dacă vrei, poți alege să folosești acel ISO de 409.600 prin modul Pro, dar nu poți să modifici nimic altceva (deschidere diafragmă, timp de expunere etc) și dacă nu este o beznă completă atunci riști să-ți iasă imaginea supraexpusă.

Poți face asemenea poze și cu lentila ultrawide, dar nu este recomandat, deoarece pierzi multe detalii pe care senzorul principal le reține.

Ce înseamnă, de fapt, un zoom atât de mare pe un telefon?

Telefonul va fi disponibil în România în trei culori: negru, breathing crystal (cel din imagine) și aurora

Pe timpul zilei, P30 Pro face fotografii foarte bune și nu o să ai probleme, indiferent dacă e vorba de un portret sau de o fotografie de peisaj. Este și normal deoarece acum și telefoanele mai ieftine fac poze bune ziua. Totuși, din punctul meu de vedere s-ar mai fi putut lucra la culori, care în unele situați nu sunt atât de intense pe cât mi-aș fi dorit. Iar HDR-ul nu este la fel de bun ca pe Samsung sau iPhone.

Camera ultrawide este foarte utilă pentru a suprinde peisaje, clădiri, monumente istorice sau pentru a face fotografii macro. Imaginile produse de acest senzor sunt excelente pe timpul zilei, însă calitatea imaginilor scade odată cu lăsarea întunericului.

Revenind la senzorul telefoto, zoom-ul optic 5x este unul foarte bun și ar putea fi util în situațiile normale de fotografiere. Poți surprinde detalii arhitecturale ale unei clădiri, poți încadra mai bine subiecte aflate în depărtare. Da, poți foarte bine și spiona pe cei din jur.

Apoi mai avem un zoom hibrid de 10x ce oferă o imagine surprinzător de curată și de clară. În unele cazuri, camera a dat rezultate mai bune pe 10x decât pe 5x.  Folosit în exterior, zoomul este, de cele mai multe ori, unul foarte bun, dar la interior, cu o lumină mai slabă, calitatea imagini scade.

Dacă nu te-ai săturat, P30 merge mai departe și-ți dă un zoom digital de până la 50x. Se pierde calitatea și dacă nu ai o lumină foarte bună atunci nu prea ai ce să faci cu imaginile astea. Dar e acolo și-l poți folosi dacă vrei.

Fotografii portret și selfie-uri ceva mai bune decât în trecut

Ecranul crestat nu mai este la fel de deranjant ca în trecut

Mai avem de vorbim despre ultima cameră foto, cea de tip time of flight (ToF). Acesta captează informații despre câmpul de profunzime pentru a realiza o segmentare exactă a imaginii. Asta permite simularea unor niveluri multiple de bokeh. Ceea ce ar însemna fotografii de tip portret mai bune și o decupare mai bună față de background a subiectului din fotografie.

Am fost curios să văd cum se compară P30 Pro cu Mate 20 Pro la acest capitol și să văd cât de mult contează un senzor ToF în ecuația unui portret reușit.  Am făcut mai multe fotografii cu ambele telefoane și n-aș putea să-ți spun care are senzorul ToF și care a făcut o segmentare mai bună a subiectului de fundal.

Oricum, la fel și pe alte telefoane, simularea bokeh-ului nu este cea mai bună și în unele cazuri poate părea fals.

Camera de selfie este de 32 MP și este capabilă să obțină fotografii detaliate cu un fundal încețoșat plăcut. Și aici ai posibilitatea de a activa HDR-ul, însă eu nu am observat o diferență cu sau fără.

Trebuie să vorbim și despre video deoarece și aici s-au făcut îmbunătățiri. Cele mai notabile fiind legate de stabilizarea clipului video la o calitate Full HD. Datorită stabilizării optice și stabilizării făcute de inteligența artificială, imaginea filmată cu P30 Pro este foarte lină și în anumite situații ai putea renunța la stabilizator.

Filmează și 4K, dar nu la 60 de cadre pe secundă și ar trebui să ofere o experiență mai bună în situații de luminozitate scăzută. Avem și un mod slow-motion, dar nu este la nivelul Samsung sau iPhone.

Mai trebuie menționat că autofocusul este unul foarte rapid și camera poate trecere ușor de la un subiect din foreground la unul din background.

Huawei P3o Pro. Telefon premium și foarte alunecos

Spatele de sticlă permite încărcarea wireless, dar îl face și foarte alunecos

Huawei P30 Pro are un design premium, este arătos și bifează toate căsuțele unui telefon modern:  ai sticlă pe față și pe spate, cadrul este din aluminiu, iar marginile ecranului sunt rotunjite și pe partea stângă ai un buton de volum și unul pentru pornire și oprire. Un alt element de design ce merită menționat este faptul că partea de sus și partea de jos a telefonul sunt plate.

Ecranul este OLED și are o diagonală de 6,47 inci. Adică este un telefon mare pe care-l vei folosi confortabil doar cu două mâini. Ecranul crestat în formă de picătură în partea de sus nu este deranjat, dar dacă dorești poți acoperi întreaga zonă cu o bandă neagră. Avem un difuzor în partea de jos, dar nu și o mufă de căști.

Ecranul OLED este plăcut de privit și este bun pentru filme și jocuri și îndeajuns de luminos pentru a fi folosit fără probleme în lumina directă a soarelui. Difuzorul emite un sunet destul de puternic și de clar, dar, din păcate, poate fi acoperit ușor cu degetul.

P30 Pro este un telefon frumos, plăcut de ținut în mână, dar al naibi de alunecos. Oriunde îl pui trebuie să stai cu ochii pe el sau să-i pui o carcasă. Dar atunci îi acoperi spatele frumos colorat în degrade (alb-albastru, albastru-verde sau roșu-portocaliu).

La interior avem obișnuitul procesor Kirin 980, 8 GB RAM și 128 GB spațiu de stocare (există variante și cu 256 GB sau 512 GB) care poate fi extins printr-un card de memorie nano. După cum este de așteptat, telefonul funcționează foarte bine și nu o să ai probleme în niciun joc sau o aplicație.

Bateria este de 4200 mAh și este îndeajuns de mare pentru ca telefonul să meargă două zile cu o singură încărcare, care, apropo, este foarte rapidă la 40 de wați. Îl bagi în priză 30 de minute și ai 70-80% baterie. Ai și încărcare wireless la 15 wați și încărcare inversă, la fel ca Mate 20 Pro sau Samsung S10.

Pentru varianta Pro s-a eliminat difuzorul din partea de sus, util pentru conversații, iar aici a fost înlocuit de ecranul OLED care vibrează. Spre surprinderea mea, nu am dus lipsa difuzorului și conversațiile se aud foarte bine, indiferent de mediul în care mă aflu.

Senzorul de amprentă încorporat în ecran de pe Mate 20 Pro migrează și pe P30 Pro, dar aici este ceva mai rapid și are o precizie mai mare.

Telefonul rulează Android 9, peste care este aplicată interfața EMUI 9, și experiența de utilizare este cum te-ai aștepta. EMUI nu este cea mai frumoasă interfață și aș fi preferat un Android curat sau o interfață ca cea a Samsung.

Cum se compară Huawei P30 Pro cu Samsung Galaxy S10 și cu iPhone Xs?

P30 Pro rulează Android 9 peste care este pusă interfața EMUI

Acesta nu este o comparație în urma unui hands on cu cele trei telefoane, dar putem analiza în asamblu. De performanță nu are rost să vorbim, pentru că toate se descurcă excelent cu orice joc și orice aplicație din magazinele de aplicații. Mai interesant este de văzut cum stau la calitatea fotografiilor.

În primul rând, Huawei câștigă la categoria zoom, fără nicio discuție. Atât Samsung Galaxy S10 Plus, cât și iPhone Xs Max au un zoom optic de doar 2x, iar P30 Pro ajunge la 5x și chiar un zoom hibrid 10x.

La capitolul fotografie de noapte, punctele merg din nou către Huawei deoarece pozele realizate de P30 Pro pe timp de noapte sunt mult mai luminoase și au detalii mai bune și zgomot mai puțin decât cele făcute cu S10 sau Xs.

Pentru ultrawide aș da punctele lui S10, deoarece senzorul lui Galaxy captează mai multă informație, iar iPhone Xs nu are un obiectiv ultrawide.

Totuși, fotografiile portret făcute de iPhone Xs mi se par cele mai bune și au o simulare a bokeh-ului cea mai naturală de pe un telefon. Selfie-urile lui P30 Pro sunt cele mai detaliate, dar S10 Plus, datorită celui de-al doilea senzor, oferă un bokeh mai bun și aș da punctele coreenilor.

Toate cele trei telefoane fac fotografii foarte bune pe timpul zilei și departajarea se face, de cele mai multe ori, în funcție de gust: intensitatea culorilor, luminozitatea din imagine și așa mai departe.

Huawei P30 Pro e surprinzător de bogat în opțiuni

Acestea fiind zise, Huawei P30 Pro este un upgrade seminificativ față de P20 Pro și setează un nou record în materie de fotografie cu smartphone-ul. Acel zoom este excelent, dar rămâne să vedem și cât de util. Totuși, dacă ești utilizator de Mate 20 Pro atunci sunt puține motive pentru care ai trece le P30 Pro.

Pentru mine Huawei P30 Pro reprezintă adaptabilitate. Ai la dispoziție un senzor mare pentru fotografii detaliate ziua și pentru fotografii de noapte excelente, ai o cameră ultrawide pentru peisaje și pentru imagini macro și, într-un final, ai o cameră foto cu un zoom optic de 5x și cu un zoom hibrid de 10x.