Alternative la Google: ce să folosești când motorul de căutare nu e util
Google nu este singurul mod prin care să cauți informații pe internet. Există alternative pentru căutări specifice și alte moatoare de căutare mai grijulii cu datele tale. Dacă te gândești să renunți la Google atunci ai câteva alternative și niciuna nu este Bing.
Google este cel mai puternic și cel mai popular motor de căutare creat vreodată. Până acum. Cine știe, poate în viitor o să folosim altceva.
Google nu le știe pe toate și unele alternative sunt mai bune decât Google în anumite situații sau când cauți informații specifice. Mai jos ai câteva alternative când vine vorba de căutatul de informații pe internet.
Cum să găsești GIF-ul potrivit pentru mailuri și social media.
Un GIF potrivit poate spune mai mult decât 1.000 de cuvinte, însă să-l găsești pe cel potrivit poate fi o misiune dificilă. Sigur, Facebook și Twitter îți pun la dispoziție GIF-uri pe care le poți căuta, dar catalogul complet îl găsești doar pe Giphy.
Site-ul este plin cu multe GIF-uri care pot fi căutate foarte ușor. De acolo poți să distribui conținutul sub mai multe forme. De asemenea, există aplicație Giphy pentru iOS și Android.
Cum să cauți ce film să vezi
Nu e nici plăcut, nici eficient să pierzi vremea pe Netflix, apoi pe HBO GO, pe Youtube sau pe Amazon Prime în căutarea unui film. Cum ar fi dacă ar exista un loc unde poți vedea dacă acel film sau serial se găsește pe toate aceste platforme?
JustWatch.com face exact asta și este gratuit. Cauți un titlu apoi vezi unde este disponibil, în regim de streaming sau de unde-l poți cumpăra. Poți umbla în setări și să te joci cu genul filmului, ratingul, prețul și așa mai departe.
Din păcate, acesta nu este disponibil pentru România, dar poți să verifici oferta pentru alte țari, dacă te plimbi mult sau poți să faci o paralelă între țări, până la urmă biblioteca de filme Netflix din Germania nu este fundamental diferită față de cea din România.
Cum să cauți wallpaperul potrivit
Dacă ești pasionat de spațiu atunci poți să renunți la Google Images pentru că poți să găsești o serie de imagini impresionante în baza de date a NASA. Poți să cauți fotografii din sistemul solar, din alte galaxii, fotografii cu Luna sau din timpul aselenizării și așa mai departe. Imaginile sunt gratuite și le poți descărca, le poți pune wallpaper sau le poți distribui pe rețelele sociale.
Cum să cauți codul potrivit
Poate ești programator aflat la început de drum și te interesează să găsești coduri și programe open-source care te-ar putea ajuta. Ei bine, atunci poți să folosești Libraries.io, un motor de căutare care-ți livrează unelte, programe open-source și pe care le poți folosi în proiectele tale.
Cum să rămâi anonim când cauți pe internet
Este binecunoscut că Google te monitorizează pentru a putea să vândă reclamă. Dacă vrei un pic de intimitate atunci ai putea să folosești alte motoare de căutare ca startpage.com sau duckduckgo.com. Aceste site-uri împiedică alte servicii să te urmărească online, nu-ți colecționează datele și nu le vinde mai departe. Destul de tare, nu?