Dacia a dat lovitura cu mașina pe care și Europa o vrea. Cât produce în România
Dacia a cunoscut o creștere spectaculoasă a vânzărilor anul trecut pentru că s-a menținut pe poziția unora dintre cele mai competitive companii auto de pe piață. În România, Dacia încă are mult succes, în ciuda criticilor și ironiilor că ar produce mașini proaste.
Adevărul e că Dacia produce mașini mai bune decât te-ai aștepta pentru prețurile pe care le au și, astfel, a atras numeroși clienți români și străini.
În 2018, compania românească a înregistrat cea mai bună performanță comercială din ultimii zece ani datorită gamei variate de automobile, a creșterii calității acestora, dar, mai ales, a prețurilor cel puțin competitive de pe piață.
Acest din urmă factor este principalul motiv pentru care Dacia încă mai continuă să-i seducă pe români. Anul trecut, au fost vândute la noi peste 54.000 de mașini ieșite pe porțile uzinei de la Mioveni, cu 26,2% mai multe decât în 2017.
Compania și-a majorat cota de piață cu peste 30% și a avut succes atât în rândul persoanelor fizice (clienți obișnuiți, care iau mașina pentru uz propriu sau pentru familie), dar și persoane juridice (indivizi care iau una sau mai multe automobile pentru firma pe care o conduce sau o administrează). Nici nu e greu să-ți dai seama. În București, cel puțin, oriunde te-ai uita, vezi cum automobilele românești predomină și le găsești inclusiv în dotarea companiilor de taxi, în Poliție, chiar și în Jandarmerie sau firmele private de securitate.
Care sunt cele mai căutate mașini Dacia
Modelul care a propulsat spectaculos Dacia a fost Duster, care în 2018 s-a vândut în peste 13.000 de exemplare, cea mai bună performanță atinsă vreodată de brandul de la Mioveni. Duster este primul ți singurul SUV românesc, iar românii (77%) l-au preferat mai ales în varianta 4×4.
Următoarea în clasament este, evident, Logan, cu peste 21.000 de unități vândute în România anul trecut. Dacia Logan a fost prima mașină produsă în momentul în care compania a început să aducă un element de noutate.
Sandero are, de asemenea, mult succes pe piața internă, nu la fel de mult ca modelele anterioare, dar, totuși, cu peste 10.000 de unități vândute anul trecut. Deși sunt mai puțin căutate, și celelalte trei modele s-au vândut bine: Logan MCV (peste 3.700 de exemplare), Dokker (peste 2.000 de unități) și Lodgy (peste 1.000).
În ceea ce privește piețele externe, cel mai mare succes îl are în Europa, iar din 2012 până în 2018, vânzările au crescut de la an la an, cea mai mare valoare fiind atinsă anul trecut, cu peste 700.000 de exemplare.
Ca fapt divers, la Mioveni sunt produse 1.400 de maşini pe zi. Mai interesant e că 1.100 sunt model Duster. Și cum cererea e în creştere, de aceea e pregătită și extinderea fabricii.