09 oct. 2019 | 11:20

Cum faci Uber legal în România: acte pentru Uber, Bolt, Clever și altele

ACTUALITATE
Cum faci Uber legal în România: acte pentru Uber, Bolt, Clever și altele

Serviciile de ridesharing precum Uber, Bolt sau Yango sunt deja foarte populare în România și tot mai mulți aleg să devină șoferi pentru aceste companii.

Guvernului României i-a luat destul de mult timp pentru a reglementa serviciile de ridesharing la noi în țară. Noua legislație întră în vigoare de la 1 noiembrie și vine cu o serie de modificări pentru platformele de ridesharing.

În ceea ce îi privește pe șoferi, aceștia trebuie să parcurgă mai mulți pași. Cei interesați trebuie să respecte anumite reguli și să obțină câteva documente, pentru ca totul să fie legal.

Principalele condiții pentru a deveni șofer partener pentru una dintre companii sunt o vârstă de minimum 21 de ani și deținerea unui permis de conducere de cel puțin doi ani. De asemenea, aceștia trebuie să treacă printr-un examen psihologic și un control medical.

În ceea ce privește mașina pe care o conduc pentru Uber, Bolt sau altele, aceasta trebuie să aibă maximum cinci locuri. De asemenea, acestea trebuie să treacă prin inspecția tehnică periodică (ITP) odată la șase lunni.

Ce prevede noua lege pentru Uber, Bolt și alte platforme de ridesharing

Odată cu noua lege, companiile care oferă servicii de ridesharing au nevoie de câteva documente, pentru a putea funcționa în legalitate.

În primul rând, acestea au nevoie de un certificat de competenţă profesională pentru manager de transport alternativ, care se obține în patru săptămâni. Acesta  include teste medicale şi psihologice şi un curs la o şcoala de pregătire profesională şi un examen. De asemenea, este necesară și o autorizaţie operator pentru transport alternativ. Aceasta se obţine în 2 săptămâni.

Șoferii de pe Uber, Bolt, Yango etc. au nevoie și ei de câteva acte.

  • copie conformă pentru transport alternativ – se obţine în 2 săptămâni
  • certificat profesional pentru conducătorii auto – se obţine în minimum 4 săptămâni. Acesta include teste medicale şi psihologice şi un curs la o şcoala de pregătire profesională şi un examen.

Pe de altă parte, în cazul în care șoferul este Persoană Fizică Autorizată, acesta trebuie să obţină documentele pentru şofer, dar şi Autorizaţia de operator pentru transport alternativ (din seria documentelor necesare pentru companie). De asemenea, poate să colaboreze cu o companie pentru a primi astfel acea autorizaţie.