Uber, amendată în România. Zeci de mii de oameni, afectați de probleme
![Uber, amendată în România. Zeci de mii de oameni, afectați de probleme](https://static.playtech.ro/unsafe/1206x678/smart/filters:contrast(5):format(webp):quality(80)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2018/03/uber-800x450.jpg)
Uber a primit o amendă uriașă din partea autorităților române din cauza unui incident de securitate privind datele personale ale utilizatorilor. Nu ar fi notificat la timp incidentul nici autoritățile, nici clienții afectați.
Uber România a fost amendată cu 200.000 de lei din cauza unui incident de securitate pe care nu l-a adus la cunoștința autorităților. Avea cunoștință de acest incident încă din 2016, când a avut loc.
„Uber Systems România a contestat procesul verbal de constatare/sancționare nr. 20297 emis de ANSPDCP la data de 22.05.2018. Prin procesul verbal de constatare/sancționare menționat anterior, Uber a fost sancționat cu amendă în cuantum total de 200.000 lei pentru neîndeplinirea obligației de informare prevăzute la articolul 3, aliniatul (6) din Legea 506/2004, conform articolului 13, aliniatul 1, litera c) din Legea 506/2004, întrucât Uber Systems Romania SRL nu a îndeplinit obligația de informare, prin notificarea fără întârziere către ANSPDCP a încălcării securității datelor cu caracter personal, deși operatorul investigat avea cunoștință de acest incident de securitate așa cum este definit de Legea 506/2004, precum și de obligațiile legale aflate în sarcina sa, încă din data de 14.11.2016”, a declarat instituția de supraveghere menționată mai sus, potrivit sursei citate.
Uber Systems România a contestat, însă, sancțiunea în instanță.
De asemenea, Uber mai este acuzată că nu i-a înștiințat nici pe clienții afectați de incidentul de securitate, care sunt în jur de 30.000 de persoane.
Reprezentanții din România contestă și acest argument. Ei confirmă că Uber s-a confruntat, într-adevăr, cu un incident de securitate în 2016, dar a fost anunțat în noiembrie 2017. Atunci a fost comunicată problema la nivel global.
În plus, incidentul de securitate este supraevaluat, pentru că n-au fost descărcate informații precum istoricul localizărilor curselor, numerele de card, conturi bancare sau datele de naștere ale clienților. Iar la începutul acestei luni, compania a trimis o notificare prin mail către cei aproximativ 30.000 utilizatori din România care au fost implicați, pasageri și șoferi parteneri.