23 oct. 2018 | 16:55

Știrile false au cam dispărut de pe Facebok, dacă ai încredere în studii

ACTUALITATE
Știrile false au cam dispărut de pe Facebok, dacă ai încredere în studii

În cazul în care densitatea de știri false de pe Facebook te-a obosit în ultimii ani, te vei bucura să afli că probleme pare să se fi remediat, cel puțin parțial.

Începând cu 2015, cu aproximativ un an înainte de la alegerea lui Donald Trump la președinția Statelor Unite ale Americii, densitatea de știri false de pe Facebook a explodat. Aproape jumătate dintre editorialele pe care le vedeai partajate pe platforma online proveneau de la publicații despre care nu ai auzit nimic, niciodată.

Fenomenul a fost clasificat ca fiind ”fake news” și majoritatea rețelelor sociale au inițiat o luptă împotriva lui, prin intermediul unor instrumente mai mult sau mai puțin eficiente.

În cazul celor de la Facebook, gigantul lui Zuckerberg a încercat mai multe abordări ale problemei. Deși nu este foarte clar care dintre ele a fost mai eficientă, încep să apară rezultatele pozitive și asta e cel mai important lucru.

Conform unui comunicat publicat pe blogul oficial al companiei, cei de la Facebook sunt foarte încântați de modul în care propagarea știrilor false a încetinit pe rețeaua socială. Entuziasmul lor se bazează pe trei studii independente care au ajuns la o concluzie unanimă.

Este important de reținut că știrile false nu au dispărut subit de pe Facebook și este aproape imposibil să nu întâlnești una sau două pe parcursul unei zile. Depinde foarte mult de cercurile în care te învârți și, mai ales, de afinitățile politice ale prietenilor tăi virtuale.

Asociind niște cifre performanței obținute de Facebook, un studiu realizat de Universitatea din New York și Stanford a concluzionat că interacțiunea cu știrile false s-a înjumătățit la ora actuală, comparativ cu 2015 sau 2016. La aceeași concluzie a ajuns Les Decodeurs, o divizie de analiză a faptelor din cadrul publicației franceze Le Monde.

Cercetătorii de la School of Information Center for Social Media Responsibility din cadrul Universității din Michigan au afirmat că, 2016, interacțiunea cu știrile false era de două ori mai probabilă pe Facebook decât pe Twitter. La ora actuală, Twitter este ”câștigător”, cu 50% mai multe știri malițioase cu care interacționează internauții comparativ cu Facebook.

 

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele