O româncă a venit cu cea mai bună armă contra manipulărilor cu știri false

O româncă a venit cu cea mai bună armă contra manipulărilor cu știri false
12:17 27.08.2018

O româncă din Statele Unite ale Americii a reușit, împreună cu echipa sa de cercetare, să creeze un algoritm care detectează știrile false cu mai multă precizie decât oamenii.

Rada Mihalcea este o româncă stabilită în Statele Unite ale Americii, cercetătoare la Universitatea din Michigan, care, împreună cu echipa sa, au găsit o posibilă soluție eficientă de combatere a știrilor false transmise pe internet.

Algoritmul dezvoltat de româncă ar putea fi utilizat de diverse platforme online, de browsere și de către site-urile de știri pentru a evita astfel de articole cu informații false care au ca scop manipularea și dezinformarea.

Rada Mihalcea a explicat într-un interviu pentru Digital Trends că a pornit un astfel de proiect din proprie inițiativă, ca urmare a „bombardării” cu știri false cu efecte negative asupra unor evenimente politice importante, dar și în viața de zi cu zi. Ca noi toți, și ea a fost sub efectul acestor informații falsificate și a decis să le pună capăt, măcar parțial.

Algoritmul analizează textul scris prin verificarea structurii gramaticale, punctuația și complexitatea mesajului. După finalizarea analizei, rezultă niște date care arată dacă articolul respectiv are ca scop dezinformarea și manipularea cititorilor.

Eficiența se datorează și faptului să presa online încă se bazează pe redactorii umani, care sunt mult mai intuitivi și predispuși greșelilor.

Prin urmare, este vorba despre un sistem bazat pe inteligență artificială, proiect la care Rada Mihalcea și echipa sa lucrează de vreo 10 ani.

De-a lungul cercetărilor, a observat că frecvența termenului „eu” tinde să fie asociată cu adevărul de către cititori. Cu cât apare de mai multe ori în text acest cuvânt, cu atât articolul respectiv devine mai suspect, dar este doar unul dintre numeroasele criterii după care se ghidează algoritmul.

Sistemul dezvoltat de româncă a demonstrat rezultate pozitive în 76% din cazuri. La polul opus, rata succesului oamenilor care analizează mult mai lent gradul de falsitate al unei știri este de 70%.

loading...