Ce s-ar întâmpla dacă Soarele ar fi mai mic decât Pământul
Dacă Soarele ar fi mai mic decât Pământul, evident, viața, așa cum o știi, n-ar mai fi posibilă pe planeta noastră. Dar dacă acest scenariu ar fi fost posibil, sunt interesante efectele pe care le-ar avea asupra sistemului solar.
După cum știi, Pământul este minuscul în comparație cu Soarele. În școală, ți se spunea că dacă ai reduce masa Soarelui la dimensiunea unei mingi de baschet, Pământul ar trebui să fie de dimensiunea unei semințe de susan, ca să se păstreze raportul. E nevoie de 1,3 milioane de Pământuri ca să umple volumul total al Soarelui, deci, faptul că ți se pare mic, se datorează distanței sale față de noi, de 150 de milioane de kilometri.
În univers, mărimea contează. La fel și distanța. Viața pe Terra a fost posibilă datorită faptului că este suficient de aproape de Soare cât să nu înghețe ca Marte și suficient de depărtată cât să nu fie pârjolită ca Venus. Prin urmare, suntem situați în regiunea propice vieții. Dar, dacă s-ar modifica doar dimensiunea Soarelui, nu și distanța, viața n-ar mai fi posibilă.
Mărimea unei stele este cea care îi determină culoarea și temperatura. Stelele gigant sunt cele mai fierbinți și au o nuanță albăstruie, în timp ce stelele pitice sunt mai „reci” și roșiatice. Soarele nostru este o stea albă și are o dimensiune medie.
Totuși, niciun corp ceresc, indiferent dacă e gigant sau pitic, nu este stea dacă în nucleul său nu au loc constant fuziuni nucleare. Prin urmare, cât de mici sunt cele mai mici stele? Greu de spus, pentru că până acum, oamenii de știință n-au avut posibilitatea să observe prea multe.
Cea mai mică stea cunoscută este atât de mică încât în volumul său ar încăpea „doar” zece Pământuri. Și, cam asta ar fi dimensiunea minimă necesară că să existe fuziune nucleară în nucleu. Dacă ar fi mai mică de atât, n-ar mai fi o stea, ci doar un corp ceresc rece.
Așadar, dacă Soarele nostru ar fi mai mic decât Pământul, n-ar mai fi posibilă fuziunea nucleară și s-ar răci. Sistemul solar și-ar pierde singura stea în jurul căreia gravitează tot. Planetele, inclusiv Terra, ar începe să plutească în derivă prin sistem, până când ar găsi un punct de stabilitate. Cel mai probabil, unele ar începe să graviteze în jurul Jupiterului, iar altele, în jurul Saturnului.
Dar dacă Pământul ar fi mai mare decât Soarele actual? Atunci, masa planetei noastre ar fi de 330.000 de ori mai mare decât e acum. Problema e că ar fi atât de mare, încât el însuși ar începe să genereze căldură și suficientă presiune spre nucleu cât să se formeze fuziunea nucleară.
Indiscutabil, viața ar înceta să mai existe, dar ar fi un sistem solar binar, în care cei doi Sori ar gravita unul în jurul celuilalt.