De ce primul SUV electric de la Skoda va fi o dezamăgire
Skoda se pregătește să intre în rândul brandurilor care produc mașini electrice, dar compania nu are ambiții prea mari în acest sens.
Skoda Vison E va fi primul SUV electric produs de compania de origine cehă, pe care ar trebui să-l lanseze pe piață prin 2020.
Conceptul gândit de departamentul de deisgn al Skoda se bazează pe clasa RS, cu care compania a făcut istorie, iar în viitorul apropiat, această gamă va cuprinde numai modele electrice.
Conceptul Vision E a fost pentru prima dată expus la salonul auto de la Frankfurt, din 2017. Skoda Vision E urmează să fie realizat pe platforma de la Volkswagen, MEB, special gândită pentru modelele electrice, inclusiv pentru cele I. D. ale Volkswagen.
Cu alte cuvinte, Skoda va începe să semene din ce în ce mai mult cu mașinile Volkswagen, după cum deja se poate observa la modelele noi Skoda.
Informația a fost confirmată de Alain Favey, responsabilul departamentului de vânzări al Skoda, dar a spus și lucruri pe care iubitorii de mașini ale acestui brand nu ar fi vrut să le afle. Se pare că Skoda face trecerea la sistemele electrice mai mult de dragul de a fi în trend, dar nu are de gând, cel puțin deocamdată, să dezvolte o gamă performantă.
Reprezentantul Skoda spune că, într-adevăr, cel mai puternic motor al lor are 245 cai-putere, dar, în niciun caz nu au de gând să rivalizeze pe plan electric cu Ferrari sau oricare alt brand premium. Skoda vrea doar să nu rămână în urmă cu inovația, dar performanța va fi lăsată pe un loc secund. Skoda se va axa în principal pe design, pe oferirea clientului a unei experiențe de condus inedite și pe reinventarea clasei RS.
De asemenea, primul lor SUV electric va fi echipat doar cu o singură baterie (majoritatea brandurilor se laudă că dotează noile modele electrice cu două baterii, pentru o performanță și autonomie sporite).
Dar, chiar și așa, autonomia lui Skoda Vision E va fi de aproape 500 km, ceea ce nu e deloc puțin pentru un vehicul bazat exclusiv pe o baterie puternică. “Dacă nu are o autonomie de 500 km, nici nu are rost să ieșim cu ea pe piață, 500 km plus”.
Prețul primei Skoda electrice va fi și unul pe măsură, de peste 30.000 de euro.