15 aug. 2018 | 09:53

Samsung se ambiționează să lanseze primul telefon pliabil

ACTUALITATE
Samsung se ambiționează să lanseze primul telefon pliabil

Samsung are în plan de ceva timp să lanseze un telefon pliabil, iar pe măsură ce cursa pare să accelereze, compania își reiterează scopul.

Au trecut câțiva ani de când se tot zvonește ideea unui telefon pliabil, iar veștile au fost mai întotdeauna asociate cu numele Samsung. Compania sud-coreeană pare să fie singura capabilă de a reuși asta, prin prisma faptului că dispun de cele mai avansate tehnologii pentru ecranele de telefon.

Și totuși, cu toate că informațiile de acest fel tot circulă pe internet, Samsung încă n-a ajuns în punctul pe care și-l dorește. Cele mai noi vești menționau că telefonul pliabil ar trebui să apară în prima parte a lui 2019, dar momentan trebuie să le tratăm cu scepticism.

După lansarea lui S9, DJ Koh declara că Samsung nu mai vrea să aibă întâietate la introducerea de noutăți pe telefoane, ci să dedice timp rafinării tuturor soluțiilor pe care să le ofere clienților.

Cu toate acestea, DJ Koh a menționat recent, în cadrul unui eveniment pentru presa coreeană, că Samsung încă vrea să aducă pe piață primul telefon cu adevărat pliabil. Acesta a mai adăugat că ”Samsung se concentrează să dezvolte inovații care vor fi acceptate și plăcute cu adevărat de consumatori”.

Koh nu a dat detalii despre dispozitiv, însă a afirmat că nu va mai dura foarte mult până ce telefonul pliabil va fi dezvălui de companie.

Acesta spune că Samsung a rezolvat majoritatea problemelor legate de calitatea și durabilitatea telefonului, adăugând că ”nu am fi început să lucrăm la acest proiect dacă știam că va fi doar ceva pe care-l vom face o singură dată”; asta ne duce cu gândul la faptul că Samsung ar avea de gând să lanseze o serie întreagă de astfel de telefoane.