Samsung Galaxy S10: prototipul care arată ecranul pe care sigur îl vrei
Samsung Galaxy S10 e încă foarte departe de lansare, chiar dacă aceasta va avea loc ceva mai devreme decât de obicei, dar deja avem zvonuri despre el.
Încă mai avem ceva de așteptat până să vedem noul Samsung Galaxy S10; încă nu am ajuns în punctul în care să avem fotografii cu Galaxy Note 9 în variantă finală, dar asta nu ne împiedică să speculăm cu privire la viitorul flagship. S10 ar trebui să fie un telefon special, deoarece e o ediție aniversară pentru sud-coreeni, care nu s-au grăbit și n-au renunțat la numărul 9.
Deja au apărut informații conform cărora Samsung ar avea în plan un redesign al telefonului, după două apariții care au făcut o tranziție destul de importantă față de modelul S7. Mulțumită lui Ice Universe, care e cunoscut pentru ponturile pe care le are în legătură cu smartphone-urile sud-coreenilor, avem parte de o imagine cu un posibil prototip de Samsung Galaxy S10.
Ice Universe s-a ferit să spună direct că ar fi vorba de S10 și a preferat să folosească termenul ”beyond”, care este numele de cod al viitorului flagship Samsung. Ecranul pe care îl vedem duce conceptul de Infinity Display la un nou nivel, deoarece nu mai ai parte de nicio margine pe vreo latură a ecranului, nici măcar sus.
Camera foto și senzorii de pe față au dispărut, ceea ce sugerează că Samsung ar putea adopta un design similar cu cel al lui Oppo Find X, cu o parte glisantă care aduce la vedere elementele necesare de pe partea din față, atunci când e nevoie de ele. Există, firește, și alternativa ca senzorii să fie ascunși, cumva sub ecran, alături de un senzor de amprentă. O asemenea reușită ar fi chiar și mai importantă.
Mai avem cel puțin șase luni până să vedem viitorul Samsung Galaxy S10, însă până atunci putem să sperăm că imaginea de mai sus e un prototip care va fi realizat.