Samsung Galaxy Note 9: când se lansează noul telefon
Samsung Galaxy Note 9 mai are ceva până să ajungă pe piață, dar pare că anul acesta reușim să aflăm cu mult mai devreme care este data de lansare a viitorului telefon.
Despre Samsung Galaxy Note 9 scriem deja de ceva vreme, încă de pe vremea când nici măcar Galaxy S9 nu ajunsese pe piață. Mai sunt câteva luni până la dezvăluirea noului smartphone, dar deja știm o mulțime de lucruri despre el, iar acum știm și când ar trebui să fie lansat.
De ceva vreme încoace s-a tot zvonit că viitorul telefon, dar și Galaxy S10, vor avea lansări ceva mai timpurii, astfel încât Samsung să câștige mai mult de pe urma noilor smartphone-uri. Astfel, am putea fi la doar două luni distanță de lansarea lui Samsung Galaxy Note 9. Cei de la Bloomberg, care citează surse anonime, susțin că următorul telefon ar trebui să fie dezvăluit pe 9 august. Atunci va avea loc un eveniment ”Unpacked”, la New York. Astfel, lansarea e devansată cu aproximativ două săptămâni față de cea de anul trecut.
Nu există și informații adiționale despre noul smartphone, cel puțin nu din această sursă, dar știm deja câteva detalii despre acesta. Cel mai probabil, vom vedea un telefon cu Snapdragon 845 ca element central, dar și cu 6 GB de memorie RAM. Ecranul va fi tot unul Infinity, cu diagonala de 6,3 inci. Pe spate, vom găsi, cel mai probabil, un aranjament de camere foto duale similar cu cel prezent acum pe S9 Plus, cu o diafragmă variabilă care ajunge până la f/1.4.
După lansarea de pe 9 august, telefonul ar trebui să ajungă în magazine la final de lună, așa cum ne-am obișnuit în cazul lansărilor de până acum.