Mașina fără volan, dar cu manșă ne-a arătat în anii ’80 viitorul
Saab a creat la sfârșitul secolului trecut o mașină avangardistă care a anticipat viitorul într-o oarecare măsură. Mașina Saab care avea o manșă în loc de volan a fost însă rapid “ucisă” de General Motors.
Am mai spus și în alte articole: unele experimente făcute secolul trecut în domeniul auto au pus bazele actualelor tehnologii pe care utilizezi mai mult sau mai puțin. Manșa de la Saab 9000 a fost un astfel de exemplu, dar nu așa cum te-ai aștepta.
Azi, niciun producător de automobile nu are de gând să înlocuiască volanul clasic cu un joystick similar manșei de la avioanele de luptă.
La sfârșitul anilor ‘80, Saab a dat startul unui proiect neobișnuit prin care s-a “jucat” cu funcțiile de bază ale volanului și a creat o comandă diferită pentru direcție. Proiectul a durat mulți ani – din 1987 până în 1995 – și a dat naștere prototipului Saab 9000, o mașină cu un design main stream la exterior.
Dar, odată ce te urcai la bord, observai că lipsea volanul. În mod paradoxal sau contrar așteptărilor, manșa nu era poziționată cum ar fi fost intuitiv, adică pe aceeași poziție unde este volanul. Joystick-ul era așezat mai jos, în partea dreaptă, aproape la fel ca un schimbător de viteze, dar era o dispunere confortabilă, chiar mai bună decât a “covrigului” tradițional.
Și, aici intervine partea de inovație care a anticipat tehnologiile prezentului de pe mașini. Inginerii Saab au ajuns să experimenteze controlul cu manșa într-un moment în care încercau să descopere funcțiile de conducere asistată.
Manșa ar fi trebuit să ofere un control mai bun al direcției și mai multă relaxare pentru șofer în timpul condusului. Testele de driving de la acea vreme au confirmat că Saab 9000 avea mari șanse să revoluționeze lumea auto, dar proiectul a fost abandonat. Manșa ar fi fost un bun început pentru dezvoltarea tehnologiei pentru vehiculele autonome care, evident, n-ar trebui să aibă volan.
Evident, prototipul nu era perfect, dar s-a renunțat de timpuriu la rezolvarea problemelor tehnice. Unii spun că proiectul a fost destinat eșecului chiar de la început și, în parte, este adevărat, dar asta n-a împiedicat celebra companie suedeză să-și modernizeze automobilele. Nu întâmplător, autoturismele Saab sunt relativ exclusiviste prin România și alte țări.