Premieră în medicină: pacienții cu transplant de urechi din propriul ADN

Oamenii de știință din China au crescut cu succes și au reconstruit noi urechi pentru cinci copii născuți cu microtia, o afecțiune care afectează funcția și aspectul urechii. Studiul recent marchează o nouă etapă în domeniul ingineriei tisulare.

Cercetătorii au folosit celulele cartilajului colectate din urechile afectate ale pacienților și au crescut noul cartilaj in vitro. Ei au făcut copii 3D a urechii sănătoase pentru fiecare pacient în parte, pentru a fi utilizate ca schele în care ar putea crește cartilajul nou, asigurându-se că noile urechi ar avea forma potrivită. În cele din urmă, oamenii de știință au atașat urechile pacienților.

Reconstrucția urechilor pacienților cu microtia a reprezentat un obiectiv al comunității de inginerie tisulară, la care s-a muncit zeci de ani. Condiția afectează până la 17,4% din fiecare 10.000 de copii în unele țări. Microtia cunoaște mai multe faze, de la o ureche mai mică, pe una sau pe ambele părți, până la lipsa urechii, deci, din start, capacitatea pacientului de a auzi este afectată.

Orașul din România care se mândrește cu cel mai înalt brad natural de Crăciun. Are 29 de metri și cântărește 17 tone

Destinația de lux aleasă de Adelina Pestrițu pentru aniversarea soțului: cât costă să stai în „OZN”-urile din Arabia Saudită

Astfel, studiul reprezintă speranța pacienților, în special a copiilor, cu microtia. Chiar și așa, procedura poate deveni dificil de implementat pe scară largă. Lawrence Bonassar, profesor de inginerie biomedicală la Universitatea Cornell, spune că metoda este destul de complicată. Ea implică trei biomateriale distincte, care sunt combinate într-o schelă, apoi însămânțată cu celule și „cultivată” timp de trei luni înainte de implementare și asta pentru a asigura o distribuție adecvată a celulelor în cadrul construcției.

Scalarea procedurii pentru mii de pacienți cu microtia ar fi o sarcină dificilă, a spus el. În plus, materialele care sunt utilizate pentru aceste schele rămân în organism pentru mult timp, cam până la patru ani. Astfel de implanturi ar trebui, probabil, să fie monitorizate în tot acest timp.

Totuși, rezultatele studiului sunt pozitive, ceea ce bucură mulți oameni, iar faptul că, deocamdată, nu se pune problema unei utilizări la scară largă a procedurii nu înseamnă că așa va rămâne. Tehnicile pot fi îmbunătățite.