20 feb. 2018 | 15:53

Cum te minte RADET că centralele de apartament te omoară

ACTUALITATE
Cum te minte RADET că centralele de apartament te omoară

Pericolele vin de unde nu te aștepți. Acum, administratorul RADET îți spune că centralele sunt letale. Asta din cauza emisiilor de oxizi de azot.

Centralele de apartament au apărut ca o alternativă, mai mult sau mai puțin economică, la sistemul comunist de distribuire a energiei. Este o variantă care îți garantează că nu stai după vecinii de pe scară, care nu-și achită întreținerea, și nu treci peste iarnă îmbrăcat de parcă te pregătești să te întâlnești cu un urs polar. Însă, după spusele lui Gheorghe Piperea, avocatul care se ocupă de insolvența Regiei Autonome de Distribuție a Energiei Termice (RADET) din București, centralele sunt toxice, chiar letale.

Asta vine ca o consecință a emisiilor de noxe, cauzate de centrale. Emisiile de noxe cauzează în fiecare an aproximativ 440.000 de decese premature. Aproape jumătate din emisii, 40%, sunt cauzate de motoarele mașinilor prin arderea combustibilului și etanșarea imperfectă a cilindrilor acestuia, a rezervorului de combustibil și a conductelor de alimentare. Noxele generate prin ardere sunt eliminate în atmosferă prin gazele de evacuare și parțial prin gazele carterului motorului.

Piperea a declarat că există studii, puțin ce-i drept și nu suficient de dezbătute, că marea majoritate a celor 60% din totalul emisiile de noxe vin de la centralelor termice de apartament.

„Probabil multă lume ignoră acest lucru, pentru că așa este moda, să ne orientăm spre ceea ce e comod sau ieftin. E comod sau pare ieftin, dar lumea nu observă un lucru important. În apartament, în fiecare moment, mai ales iarna, luăm o porție consistentă de gaz de eșapament, pentru că evacuarea acestor gaze se face la nivelul ferestrei. (…) Vecinul de jos are aceeași situație, iar aceste gaze de eșapament au efecte ca toate celelalte, inclusiv cele constatate pentru emisiile de NOx de cei de la Parlamentul European”, a declarat Piperea, la conferința ZF Power.

Așadar, după spusele avocatului Piperea, dacă ai centrală termică riști să mori. Și nu o spune de la el. Studiile despre care vorbește sunt făcute de specialiștii de la Academia de Studii Economice. „Centralele de apartament sunt toxice, sunt letale, sunt studii care arate că ele sunt vinovate pentru foarte multe boli, sunt cancerigene, sunt letale”, completează Piperea. Până una alta, bucură-te de căldura din apartament, de la centrală.