21 apr. 2018 | 09:04

PUBG primește prima actualizare serioasă dedicată utilizatorilor de smartphone

ACTUALITATE
PUBG primește prima actualizare serioasă dedicată utilizatorilor de smartphone

PlayerUnknown`s Battlegrounds sau PUBG continuă să fie un fenomen cultural foarte popular printre pasionații de shootere. Pentru a-și menține ascensiunea, creatorii săi lansează deseori actualizări.

După o lungă perioadă în care s-a aflat în beta și a adunat un număr suprinzător de mare de fani, creatorii PlayerUnknowns`s Battlegrounds au planuri mari pentru singurul lor joc din portofoliu. Pe lista proiectelor iminente se numără integrarea de hărți noi și optimizarea elementelor de gameplay pentru o experiență mai stabilă.

În urmă cu câteva săptămâni au început primele teste pe viitoarea hartă Savage, în timp ce un nou mod de joc s-ar putea să atragă amatorii de ”custom matches”.

De când s-a lansat versiunea de mobil a jocului, posesorii de smartphone-uri nu au avut parte de vreun beneficiu suplimentar comparativ cu cei care se joacă pe desktop-uri. Conform celor de la Pocket-Lint însă, situația se va remedia în curând.

Un nou mod de joc intitulat Arcade Mode tocmai a fost întrodus în varianta de PUBG pentru Android. În următoarele zile sau săptămâni ar trebui să ajungă și pe iPhone. Dacă nu ți-ai descărcat încă jocul, o poți face folosind acest link de Google Play.  Odată cu aceeași actualizare, a fost introdusă o nouă zonă de training pentru experimentarea armelor și realizarea de diverse exerciții pentru tras la țintă. Printr-o nouă setare in-game, te vei putea juca la apus, o particularitate care nu a fost disponibilă în trecut.

În noul mod arcade, numărul jucătorilor participanți se micșorează de la 100 la 28. Spațiul aferent competiției este mai mic, meciurile sunt mai rapide, iar luptele sunt mai sângeroase. O altă particularitate interesantă va fi legată de limitarea armelor pe care le vei avea la dispoziție. Vei fi nevoit să alegi între Shotguns, Sniper Rifles, All Weapons, Melee Only, Pistols sau Item Heaven. Va fi interesant de văzut ce funcții noi pregătesc cei de la Epic pentru Fortnite pentru a contrabalansa noutățile din PUBG.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele