De ce vei găsi mereu probleme noi de care să te plângi

În mod invariabil, oamenii se lovesc din nou și din nou de probleme – unele vechi, pe care ai zice că le-ar fi rezolvat până acum, altele noi, parcă apărute de nicăieri. Dar de unde multitudinea de probleme?

O explicație ar fi că, atunci când ceva devine rar, pare să apară în mai multe locuri ca oricând. Un exemplu ar fi un grup de oameni dintr-un cartier care își asumă responsabilitatea de a suna la poliție când văd ceva suspicios.

La început, ei sună la poliție când observă nereguli grave, precum tâlhărie sau asalturi. În timp, aceste nereguli devin mai rare. Ce ar face voluntarii atunci? În loc să se relaxeze, ar ajunge să considere suspicioase acțiunile de care înainte nu le-ar fi păsat, precum traversatul ilegal al pietonilor sau aruncatul gunoiului pe jos.

David Levari, cercetător postdoctoral în psihologie la Universitatea Harvard, a vrut să înțeleagă mai bine de ce creierul uman continuă să caute probleme, chiar și acolo unde nu sunt. Într-un experiment, el și echipa sa au oferit unor participanți voluntari un set de fotografii generate pe computer și i-au pus să spună care din ele par amenințătoare.

Marcel Ciolacu si-a dat demisia de la șefia PSD, după eșecul de la alegeri. Cine i-ar putea lua locul

Cu cine a votat fiica Elenei Lasconi. Prima declarație a tinerei, după ce mama ei a ajuns în turul II al alegerilor, alături de Călin Georgescu

Pe măsură ce le-au arătat voluntarilor mai puține fețe amenințătoare, aceștia au început să găsească amenințări noi în fețele pe care înainte le-ar fi clasificat drept blânde.

Cumva, creierul nostru nu se poate abține din a vedea amenințări, chiar și atunci când acestea devin rare. Cercetările din psihiologia cognitivă și din neuroștiință sugerează că oamenii au tendința de a compara ce se află în fața lor cu cel mai recent eveniment.

Creierul uman consumă mai puțină energie când face comparații relative decât atunci când folosește măsurători exacte. Ce exemplu, e mai ușor să reții care din prietenii tăi e mai înalt, decât să știi ce înălțime exactă are fiecare.

Acest mecanism nu le permite oamenilor să aprecieze faptul că problemele lor au fost rezolvate. Astfel, apare senzația că mereu apare o nouă problemă și că ești prins într-un cerc fără speranță.