Cum a fost inventat primul „GPS”, în 1905, de un veteran

Primul “GPS” a apărut încă din 1905 și a fost inventat de un veteran. Deși nu arăta ca un GPS modern, iar ideea a dispărut din istoria mașinilor o vreme, harta pentru automobile a rămas, totuși, o necesitate.

În prezent, GPS-ul n-ar trebui să lipsească din niciun autoturism și, datorită Google Maps sau Waze de pe telefon sau datorită sistemului de navigare integrat în computerul de bord al mașinilor moderne, cu greu te mai rătăcești atunci când mergi pe drumuri necunoscute.

Hărțile au fost dintotdeauna o necesitate pentru călători și au fost utilizate încă din Antichitate. În mod paradoxal însă, lumea automobilismului a apelat destul de târziu sau greoi la hartă.

Producătorii auto n-au considerat niciodată un detaliu important dotarea mașinilor cu un sistem eficient de navigare. Nici nu prea aveau de ce. Primele hărți digitale au apărut abia la sfârșitul secolului al XX-lea. Până atunci, șoferii foloseau ocazional hărțile clasice, pe hârtie, dar, fără un pasager care știa să o citească, îți era greu să afli în timpul mersului unde te afli sau pe unde să o iei.

Orașul din România care se mândrește cu cel mai înalt brad natural de Crăciun. Are 29 de metri și cântărește 17 tone

Destinația de lux aleasă de Adelina Pestrițu pentru aniversarea soțului: cât costă să stai în „OZN”-urile din Arabia Saudită

Totuși, în anul 1905, deci la începutul automobilismului, un veteran american pe nume Henry Metcalfe, a inventat la vârsta de 58 de ani un dispozitiv de stocare și desfășurare a hărții, astfel încât, citirea ei să fie accesibilă chiar și în timpul mersului.

La acea vreme, automobilele oricum nu atingeau o viteză prea mare și, din cauză că nu aveau habitaclul acoperit și nici torpedou, nimeni nu purta cu el o hartă de hârtie, expusă în calea tuturor intemperiilor. Sigur, călătoria cu mașina la începutul secolului trecut era oricum evitată când ploua.

Veteranul american și-a numit invenția Road Map Exhibitor și era un tub din celuloid transparent (nici plastic nu era pe-atunci), în care era făcută sul harta unui oraș sau unei regiuni.

Pe lângă faptul că puteai să privești harta mai ușor, acel tub din celuloid îți oferea avantajul protecției hărții de intemperii (sau, mai bine zis, erai sigur că nu-ți zbura vântul harta din mână în timp ce mergeai cu mașina).

Intemperiile erau o problemă pentru automobilele vremii și atunci când erau parcate. Gândește-te că nu existau nici garaje, așa că mașinile erau ținute în ploaie și ninsoare dacă nu aveai unde să adăpostești autoturismul. Eventual, scoteai apa cu găleata din mașină și uscai interiorul la soare.

Nu era chiar o plăcere să ai mașină, cum este azi, dar tot aveai nevoie de o hartă. Totuși, ideea lui Henry a dispărut pentru mult timp. Nimeni n-a mai încercat ceva asemănător până secolul trecut. Probabil ai și uitat până când ai ținut în torpedou o hartă din aceea turistică a Bucureștiului sau a României, special concepută pentru șoferi. Îți zic sigur că ai renunțat la ea odată cu apariția GPS-ului.

Azi, Google Maps sau Waze pe un telefon inteligent e tot ce-ți trebuie ca să călătorești mii de kilometri fără prea multe probleme. În plus, hărțile digitale se actualizează relativ des, deci e puțin probabil să nimerești pe drumuri necartografiate (dar, sigur, mai sunt și excepții).